“Ne-au însoțit cuvinte gândite , fără minte decând ne-am
întâlnit cândva,
Că ni le-am spus sau nu pe toate acele nu
condamna...
Au fost poate doar unul ,două , trei, o
propoziție, o frază,
Chiar și un dialog ce l-am simțit ca pe-o
atingere de rază
A lunii , a milioanelor de stele, a unicului
soare
Atunci când ne priveam mocnind dorință și le
spuneam în confesare,
Le glăsuiam cu dor, cu arzătoare patimă
Unindu-ne ori despărțindu-ne puse-ntre noi ca
pe o cratimă,
În zile, în nopți, în ani ne-au mângâiat, iar
alteori ne-au dat o palmă
Înalte ziduri-au ridicat, dar ușă-am făcut și
am plătit costisitoare vamă,
Cu ele am iubit, am admirat, am alintat fără
rezerve,
Am ocărât , am urât, am sfidat amestecându-ne
în pleve,
Când au putut ne-au învățat, ne-au înălțat,
ne-au dat un pic de stil și clasă,
Dar neștiind am rătăcit prin viața ba bună ,
ba ticăloasă,
Am câștigat, tot am pierdut, n-am renunțat, am
peticit cu ață sufletească,
La fel nu a mai fost... nici scrise nici
vorbite sentimente,
Să le-auzim, să le mai spunem,eu zic să nu,
de-acum sunt doar indiferente.”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu