L.270

"S-a încruntat ziua la mine că n-am schimbat a viselor dușumea,
Iar peste gânduri tras-am groasă draperie și nu am pus perdea,
Că n-am spoit cu vorbe a mea tăcere,
Mult praf ar fi pe vrere,
C-am căpătat al renunțării morav
Și am uitat că aș fi liberă nicicum un sclav,
M-a pedepsit punându-mă-n al nopții cufăr
În colț de stea , până în zori, cu spatele la tot ce m-a făcut să sufăr."L.

L.269

De poalele-ți pașilor se-agață umbră,

Se mai pitește, se duce-n dreaptă sau în stângă,

Îți stă în coastă ori sus pe creștet,

Pe clapele luminii cântând în fals duet,

Tu trist și ea nepăsătoare,

Căci nu te lasă să te uiți și nu o doare

Că te-ai săturat poate

De tine și singurătate,

De naștere fiind al tău certificat,

Doar moartea, pierdut, având drept de declarat. L. 

L.268

"Biciuie noaptea s-alerge spre zare,
În șa să îi șadă o stea căzătoare,
Năravul dorinți să-mplinească
Să-l piardă , să te găsească
Și zori să-mi răsari la apus,
Îmi schimbă destin ce a crezut că m-a răpus !"L. 

L.267

"Se lasă primăvară,
Iar biata iarnă se zbate să n-adoarmă,
Îi șchioapătă o pleoapă, cea stângă,
O fi pe ducă,
Picioarele i se dezgheață și capul îi e descoperit de nori,
Parfumul începe să-i miroasă a flori,
Ce-i drept se simte obosită,
O pauză, doar pân' la anul, îi este cuvenită."L.

L.266

"Ți-am trecut în treacăt pe-aici,
Dar urmă n-am lăsat. De ce ? Ghici ?
Căci inima eu ți-am luat și am fugit cu ea,
Ți-am lăsat doar mintea 
Care habar nu are să nu ierte, deși ar vrea nu poate
Și uită pân' la urmă toate."L.

L.265

"De câte ori să îți mai spun iubite să lași bătaia inimii în șoaptă
Când îmi pășești cu ea a somnului dușumea de parcă-i beată
Și scârțâie a putreziciune dragostea
Trezindu-mă-n coșmar cu tine de parcă-i fi aievea ?"L.

L.264

"Ura văduvi-ți-aș,
Liniștea stârni-ți-aș,
Răbdarea înseta-ți-aș,
Nepăsarea seca-ți-aș,
Întristarea ofili-ți-aș,
Deznădejdea ruina-ți-aș,
Spre alta picioare ologi-ți-aș,
În adâncu-mi munte ridica-ți-aș
Și totdeauna pentru o clipă vindea-ți-aș
Când tare iubite-aș !"L.

L.263

"La curtea vieții de Balul zilelor intrarea își făcu zvonire,
Iar șoapta duse clevetire
C-avea o rochie de bal mascat
Deși evenimentul se ceruse rafinat,
Pe umeri în locul penelor o ea și-un el
Neinvitați de fel.
Mâna la gură fuse dusă în semn de uluire,
Ia uite ce nepotrivire,
Ea e așa, 
El altcumva,
Ba chiar îl depășește
C-un colț al gurii când zâmbește
Și tac de parcă-s supărați,
Precis că sunt certați,
Însă pretind că s-ar iubi,
Fugi tu de-aici că mult s-ar chinui,
Să simtă voie n-au cerut,
De capul lor ei au făcut !
În ochi ei se uitară cu mâhnire unul la altul, la toți ceilalți pe rând
Și-și spuseră în gând:
Ce este aparență 
Nu are cum să aibe trasparență."L.

L.262

"De-ar fi dragostea o carte ar trebui s-o cumpăr ori s-o-mprumut,
Nu voi putea a mă opri doar la o pagină, la un sărut
Și-atunci ce aș putea să dau la schimb, cu ce să o plătesc,
Mai bine-ar fi să-ncep a scrie cum să iubesc." L.

L.261

"Mi-ai înflorit genunchii cu o sărutare,
Se ofiliseră cerând pământului iertare
Că l-am călcat hai-hui
Simțindu-mă a nimănui
Și mi-ai promis că-mi faci cărare
Pân' l-a mea zare,
Acoperiș sub colțuri de-așternut
Unde a ta am fost când tu m-ai vrut
La cumpăna dintre extaz și agonie
Făcându-mă să uit că am murit, să cred că aș fi vie."L.

L.260

Te caut printre colțuri de stele pâlpâinde, însă-i doar vid,
Acolo unde era albastru este livid
Și tras la față, obraji fiindu-i nori de abanos,
Iar zâmbetul o lună înghețată răsturnată-n jos
Căci vise fus-au sparte de zidul timpului promis că va mai fi,
Dar cine ar fi putut o clipă-n loc opri,
Pe unica înmulțită cu amândoi odată
Când viața nu-i o matematică ce la sfârșit are erată...L.

L.259

Nu fă din palme pumni căci ți-am sădit în ele mângâieri,
Le lasă desfăcute, le-așterne-ncetișor pe umeri,
Nu-ți vor fi grele să te aplece spre pământ,
Cu aripi vor face legământ
Să te înalțe când mersul ți-e târâre,
Să-ți îndulcească amărâre,
Nu le-neca-n încrâncenare și pribegi-n refuz,
Fă o-ncercare, deși ce-ți cer poate părea confuz. L.

L.258

"Pe prispa inimii mele
Ai așezat un balansoar de stele
Să legene a ei bătaie
Când vrea să iasă din odaie
Nerăbdătoare
Să-ți sară în întâmpinare,
Nici felinar să nu îi trebuiască
De caută în zări să te găsească
Și să o vezi oricând
Din alte ceruri, de pe acest pământ
Cât va să strălucească-n mica-i lume
Unde ce simte n-are nume,
Să-ți fie ghid și rătăcire,
Să-ți fie leac pentru iubire."L.

L.257

Cândva o zi am întâlnit,
Era desculță, cu cap descoperit,
Pe umeri purta nori,
În ochii-i străluceau doar zori,
S-a-ntors și m-a privit
Simțindu-mi pasul monoton, obișnuit,
Mi-a-ntins o mână iute,
Ei m-am alăturat cu gânduri mute
Dorind să-mi aparțină,
Mi-a șters cu o suflare a inimii pupilă
Și m-a lăsat să văd, să simt, să plâng , să râd în hohote, să cred că nu am multe vine,
Rușine să nu-mi fie de mine,
Să plece n-aș mai fi vrut, dar a făcut-o
Lăsându-mi o nedumerire, ea m-a avut sau am avut-o
Ori să fi fost noi amândouă una,
Poate niciuna... L.

L. 256

"Îmi sunt prea mari urmele pașilor tăi,
Mă lasă desculță când umbra-ți alerg prin ale vieții văi
S-o-mbrac,
Dar e prea strâmtă ori prea largă, nici asta nu pot s-o fac,
Iar câteodată obosesc, de gându-ți m-aș sprijini însă el zboară, nu reușesc...
Ce-am de făcut oare,
Să te-ntrupez să-ți simt îmbrățișare,
Să-mi fii real simțind bătându-ți inima o dragoste ce moare 
Trăind o crudă amăgire ?
Mai bine așa, căci într-un vis e dulce și-o dezamăgire."L.

L.255

"Mi-a intrat viața în ochi și nu mai văd dincolo de ea ,
Să cred că-s oarbă cum aș putea 
Când iriși-mi sunt colorați de curcubeu sclipit de rouă,
Iar pleoapele de le închid nu-i întuneric chiar dacă-i înnorat și uneori mai plouă
Și vânt de bate câteodată, înghesui gene zgribulite una într-altă
Să facă zid, să nu mai iasă știind că singură cu ea nu o să fiu pe lumea astă, 
Ci o pereche mână în mână
Ce dincolo de plec nu o să vrea să mai rămână."L.

L.254

"Fii hoț, mă fură și mă bagă-n mânecă
Să îți fiu as când răul te adulmecă
Precum un lup,
Pentru-a scăpa să îi oferi al meu trup
Ca pe-o ofrandă,
La gâtu-i să îi atârn de spini ghirlandă
Ce-i sângerează destine furate de alții fără un drept,
Să vrea să mă arunce , să fugă în deșert
Căci nu am echivoc,
De mine având nevoie, vei reveni l-al faptei loc."L.

L.253

"Ai putea alege între puțin și mult ? Răspuns nu e
Căci te vei întreba din ce,
Și când și cum și pentru cine,
Pentru prieteni, pentru dușmani ori pentru sine
Știind c-acel puțin putea-va fi prea mult pentru oricare,
Iar multul prea puțin de îl împarți la fiecare."L.