joi, 23 noiembrie 2017

L.399

"Deși în suflet-ți sclipesc nestemate La izvoarele lui îmi rămân buze uscate Și n-am știut că poți să te îneci În pietre atât de seci ." L.

L.398

Sădi-voi alături vis neîmplinit, Cerul de curcubeu schilodit În cârja-i de stele să vină Cu lacrimi-n șuvoaie să-i ude rădăcină, Nori negrii umbră să-i țină Pân' ce i-o putrezi și amintirea, Iară un altul locul îi va lua c-așa-i menirea.

L.397

Plugar în deșert Uitat-ai că speranța e numai incert? Vrei holdă bogată de iubire, Dar buruienile o sufocă cu-amăgire, Mai bine înjunghie apusul și sângeriu îl fă Să afle zările că pe altarul ei nu mai e loc de-o altă jertfă.

L.396

"Pe al meu chip odihna și-au găsit-o munți, Vulcanii stinși ochii îmi sunt, iar lacrimi de cenușă făcut-au punți Între secata-mi gură de-al tău sărut Și inima ce-mi toacă dor în mânăstirea sufletului frânt. "L.

L.395

"Ce-ncercănată este luna, o ține trează soarele întreaga noapte, Pare-a-o iubi, însă o dezvelește când pe sfert , ori toată, când pe jumătate, Iar cu a zorilor complicitate O-ntoarce lumii pe cealaltă parte ."L.

L.394

Ce-ar fi un soare fără nori , Biată răscruce ciungă de cărări Unde nici vânt n-ar ști ajunge Deșertul să-i alunge. Oh, ce raze , ce miracol, ce putere ! Fără de umbre, însă, toate-s austere, Senin cu buze fripte De ruga, odihnă să-și găsească în ale sufletului cripte.L.

L.393

"Din neatenție mi-am agățat sufletul într-o rază de soare, Probabil că-i eram datoare, C-un nor l-am peticit Căci doar atât, prin buzunare, am mai găsit."L.