L.412

"Mi-ai rămas ca un perete interior ce mă desparte.

O parte

Stângă alta dreaptă,

Una urlet cealaltă șoaptă,

Una te cheamă alta te gonește,

Una te mângăie cealaltă te lovește,

Una te sărută,

Alta te scuipă,

Cea moartă merge înainte, cea vie o ia înapoi,

Elixir și puroi,

Descântec și blestem

Uitate într-un biet poem."L.

L.411

"Ți-ai agățat paltonul de colțul lunii.

Șezând gol c-un picior pe-o stea și celălalt pe-un nor, privești spectacolul lumii

Din prag.

Ai face-o cu drag,

Dar nu ai fost invitat de-ai zilelor petrecăreți,

Risipitori de ale soarelui săgeți

Ce se omoară cu căldură între ei

Uitând că nu sunt zei.

Te simt cum ochii ți-i închizi cu inima zdrobită,

Încerci orbește s-o repari și-ți iese despărțită... ca o copită

În două jumătăți egale de dulce și amar

La care vei bătea potcoave în zadar."L.

L.410

"Îmi șade la cap o cruce,

Pentru vânturi înfometate-s răscruce,

Îmi plânge speranța că văduvă a rămas

De prea mult timp într-un singur ceas,

Iubirea-mi poartă haine de orfan,

Moartea-mi lefteră a rămas de ultim ban,

Să mi se însoare ar vrea norocu',

Dar al lor mele patimi nu le-a venit sorocu' "L.

L.409

"Eram mai aproape unul de celălalt cu două speranțe

În singur ton... alte nuanțe.

Au coincis, dar nu s-au înțeles,

N-aveau același mers,

Nu învățaseră care pe care să urmeze,

Cine în fața celeilalte să cedeze.

Atârnau din visul lor mâini, două, stângi,

Într-un pumn cum să le strângi?

Rămase slobode au desenat un mal

Și-un val,

Fie-ne mereu o primă întâlnire,

Urmă uitată-n amintire."L.

L.408

"Perna-mi are urma unui cap ce lipsește, rămas-a-n nori.
Nu-ntinde mâna să-l cobori, 
Ne e și nouă bine, îmi spuse inima, în noaptea astă
Chiar dacă ne e dor și sunt albastră."L.

L.407

"Pe cerul gurii răsări cuvântul crezându-se o stea,
Dar gândul spânzurat de-acesta încă-l ținea
Dorindu-i desăvârșirea în frumos
Ca mesager al minții cosmos.
Cum nerăbdarea-i ajunsese pân' la os
Se folosi de un canin ce legătură a ros,
Iar un lătrat luă locul la ce rostire s-ar fi vrut c-un glas duios
Și omenos.
Nu a contat,
Nu toată lumea ce-l aude trăiește-ntr-un palat
Și cei din mahala
Au dreptul să împodobească cu dorințe o căzătoare haimana !

Dar ce să vezi, a confundat o zdreanță cu un caracter
Luând coroana drept reper."L.