L.106

“Descheiat-ai năsturei de stele nopții cămăși,

Dat-ai nori în părți ce îți păreau vrăjmași,

Atins-ai lună nouă, nu una , ci două,

Prelins-ai sărutări pe trupu-i iluzoriu ca boabele de rouă,

Condus-ai pe-a pântecului cale șuvoi de mângâieri

Oprindu-le-n cascade de-nvolburate  fremătări,

Cu dragostea-ți ai inundat stearpa-i tăcere

Rodindu-i murmure cu a sa vrere:

Nemuritor ocean să-i fii

Ce-neacă soarele din plină zi ,

Rămână numai ea

Să îți slujească veșnicia .”L.

L.105

“În ce joc de hazard a mizat viața cu mâinile tale

Nevrând a se petrece la-ntâmplare ?

Jos pus-a cărți părute mici a foamei și setei de mine

Crezând că va putea despovăra simțirea-ți prin omisiune

Căci ce-i îndepărtat pare frumos fiind doar estompat,

Nevrând a suferi ți-a dat o lecție de evitat,

Ai refuzat, cărți rămase mari ai aruncat la cacialma,

Pierdutele-ai pe toate odat’ cu mintea-ți și dragostea,

Zadarnic ai continuat iubii cu-a ta ființă,

Reușita-i viu  păstra focar de suferință

Plângându-ți amatoricesc neputințele funeste,

Renegat de doamna profesioniștilor jocurilor oneste.”L.

L.104

„Împing aer ce-ți apropie prezența cu ale mele palme

Obraznic mă sfidezi înlănțuindu-mă cu brațe calme,

Însetate să-ți  fiu miez în coajă

Cum valul sărută a nisipului plajă,

Faci țăndări timida-mi rezistență

Înfiorându-mi  curburi  siluite la o dulce căință

Împrăștiind cu gura-ți păcat original

Ce nu aude rugăciuni pierite-n carnal

Când strig, resping, te chem uitându-ți nume

Nerușintă c-am încălcat tabuuri țintuite-n lume,

Mi-acoperi ochii cu eșarfa  minții tale insidios,

Înnozi în suflet picioare și mâini fraudulos,

Petreci deasupra-mi trup profitând ca un escroc

Care așteaptă-n pândă o picătură de noroc,

O sorbi odat’ cu mine  gustu-mi fiindu-ți drog,

Poruncă unică , nu decalog,
Împreunându-ne bați palma cu iubirea
Cătușa ei fiind sfințirea.”L.

L.103

“Păstrez distanța de-a ta fotografie

Căci vrea să îi surzească zgomotu-i privirea-ți cu furie,

O vreau așa părând în amintiri mai estompat

Când nod de dor înghiți înfometat

Strivindu-mă într-ale tale maxilare

Apoi mă zbați între pereții venei de la tâmplă cu ardoare,

Cu al pupilei cerc încins strângi mijlocu-mi în încleștare

Purtând în iris monocrom doliul dorințelor hilare

Uscată gură fiindu-ți de sufletul oftat

Ce-l suflă neputință în a mă fi păstrat.”

L.102

“Nu-mi bate vânt prin buzunare

Lăsând în ele sufletu-ți liber din a mea strânsoare,

Nu a vrea a fuge, ci stă lipit cu-a sa ureche

De al meu tremur făcând cu-al lui pereche,

Îl las părând nepăsătoare,

Îi plimb privirea rătăcită către mare

Sperând s-apară o navă odat’,

Cea a dorințelor-mplinite crezând că nu a naufragiat.”L.

L.101

“Ai adunat în palma-ți stângă bob de piper

Asemeni ochilor cuprinși de-adânc mister,

Un altul, bob de grâu,

Sperând c-o să răsară spice să-i-nlățui brâu,

Bob de muștar,

Din iute nu-n amar, ci în nectar

Să îl transforme cu sărutări frumoasa cea mai cea,

Dar ai uitat să pui pe ele dreapta

Când ai suflat cuvinte ca otrava…

S-au spulberat,contrariat ți-ai continuat isprava

Crezând că nu ești vinovat,

Multe-ajutoare ai chemat de peste al tău stat

Să scotocească-n tot cu mare larmă,

De n-o să dea de-acestea fi-va mare dramă !

Găsita-i doar nimic,

Le-a rătăcit vântu-ți potrivnic,

O cauți printre nori acum, dar ea e numai soare,

Privirea  fiindu-ți arsă de-a sa iluzie covârșitoare.”L.

L.100

“Prezența ți-e fanată,

 Pe margini roasă, pe-alocuri franjurată

 Și plictisești cu lamentări

 Pe care le rostești luând pauze de lăcrimări

 Ca-i vrut să-ți crească aripi, dar n-ai putut să zbori,

 Că ai răspuns la toate, însă nu-ți sunt puse întrebări,

 Că știi să mergi pe ape, dar au secat,

 Că știi să cânți, însă auzul celorlalți este falsat,

 C-ai știi să și pictezi, dar noi vedem desen abstract,

 Că spui doar adevăr minciuna fiind imaginarul nostru disproporționat,

 Că-ți poți înghenunchia orgoliu, dar nu te lasă sufletu-ți cu handicap,

 Susții că ai iubi, n-o demonstrezi, nevrând să irosești ce scump ai cumpărat,

 Lumină ultimă se stinge, nedumerit nu-nțelegi ce s-a-ntâmplat,

 Prea multă vorbărie, auditoriul ți-a plecat.”L.

L.99

“Uleioasă ți-e menirea,

 Evidentă-n lunecare ți-e privirea

 Spre tainice trupești plăceri

 Fiindu-ți mentale desfătări

 În înțelegeri mutual

 Când tremuru-mi agăți cu palme ale tale

 Și îl deșiri în fire personale făr’de cusur,

 Le-ncurci printre degetele-ți în obscur,

 Le-nsăilezi cu zămbetu-ți de iudă în insinuări,

 Le-nnozi cu buzele-ți iscoditoare-n provocări

 Semnând pe pielea-mi: „Vrei a fi al meu anonimat?”,

 N-aștepți răspuns în viitor ce-ți este dat

 Cuceritor de multe de una cucerit

 Pe care ți-o dorești când o iubești să-ți fie infinit

 În amăgirea de-a nu fi recuzat,

 Pentru o noapte, doar,dorind statut de „Rezervat.”L

L.98

“Nu-ți trebuie urechi s-auzi ce-ți sună-n cap,

Fără de rost le-acoperi vocea-mi fiind  satrap

Ce-ți picură în amintiri cuvinte-ncinse

Răscolindu-ți simțurile-ți vrute stinse,

De-aduni gene peste ochi crezându-i orbi,

Imaginea-mi vei-ntrezări-n durere dorind să-i dai la corbi,

Când respirația-ți oprești, aroma îmi va fi un bumerang,

Ce nu lovește, ci te sufocă fiindu-ți ștreang,

Iar de înghiți în sec și iute și amar,

Gustu-mi îți va rămâne chinuitor nectar,

Nici pielea nu îți mai aparține ioc

Amprenta mea purtând-o ca soroc,

Sufletul vrând să-l vinzi va fi cu mine,

Niciunul nu-l va cumpăra să-ți poarte vine,

Scăpa-vei dând totul umbrei tale

Urmând a dispărea l-a ta înmormântare.”L.

L.97

“Spatele-mi-mpovărat am rezemat de-oglindă,

Căci orb e la imaginea-ți ce mă desfidă

Punând a mea poveste într-un  opis

Fără coperțile de tine smulse, azvârlite-n abis,

Lăsându-mă expusă în pagini nude

Atingerilor tale dulci de crude

La îndemână avându-mă secundă cu secundă

Ca muză peste lumină umbră

Iubirii tale abstracte, făcându-mi viața apostrof

Cuvintelor ‘muțite de sufletu-ți distrof

Ce pune între-ale noastre inimi imensă cratimă,

Îmi rupe o altă foaie fără patimă,

O șifonează strivindu-mi genunchii ascuțiți în coastă

Rostogolind peste vertebrele-mi răsfrânte a poverii tale castă

Că-s doar un mărunțiș hrănindu-ți eu oniric

Care-mi aruncă-o pânză s-acopăr, rămas, puținul liric

Din mine, umilă-ți sclavă,

Blestem fiindu-mi dragostea firavă.”L.

L.96

“Ușă am deschis să pleci, respins-am al tău rămas bun,

Am în inimă imaginea-ți ca o ghiulea de tun,

Crezut-ai că te-am dat afară ca pe un câine,

Dar nu speram decât la un alt mâine

Ce n-a mai fost și am rămas o sfâșiată

De gura ta avidă, înfometată

Lăsând pe trupu-mi semnătură

A unui dirijor de uvertură

Cu mâini precise frământând în aer note

Scoase din sufletu-mi-n extaz ca un arcuș pe crote

Când pielea îmi adulmecai precum un animal de pradă

Simțindu-ți răsuflarea arsă în tiradă

Pe al meu pântec respirând dorință

Să fiu a ta uitând de suferință

Și-mi țintuiai privirea cu dorul imediat

Unul fiind o dat’, doi, întotdeauna separat

Spunându-mi cu zâmbetul, nu în cuvinte

O dragoste atât de pământească între cele sfinte.”L.

L. 95

„Ai mâini cugetătoare ce-ți stau în cot

Unde nu doare lăsând potop

De acuarelă neagră  peste tot

Împrăștiind doar umbre ca un despot

Cu-a pensulei gândire plină de obidă

Pe-a vieții pânză ce ți-e cupidă

De coloratul celorlalți

Numindu-i fals aghiotanți,

În  realitate umili dorindu-i în a ta pagodă

Cântându-ți slava-n odă

Ție, caracter felon,

Capabil de a arunca mizerie de zvon,

Căci starea-ți este o amorfă

Lipsindu-ți a domniei stofă.”L.

L.94

Ceva din altceva

“Nu măsor cozile în metri , ci în ore. Multora mi-au ticăit secundele în urechile răbdării, așa am învățat să ajung sau să vină, așa am învățat să ascult vorbind cu zâmbetul. Cele din copilărie s-au asemănat. Mutam scăunelul pe care eram așezată cu încă un minut spre bucata de brânză, spre kilogramul de făină, spre o pâine și jumătate, spre tacâmurile cu mazăre, să nu uit de șampon și săpun.
În vară trecută am măsurat o alta. Luvru. Ordonată. Calmă.
Lângă mine un bărbat asiatic respectuos. Când înaintam aștepta să fac primul pas apoi mi se alătura. În față un cuplu. Dincolo de el trei tineri asiatici, doua fete un băiat. O ea era frumoasă . Păru-i lung era ondulat ușor la vârfuri, bluză albă, fusta plisată, în carouri, scurtă, încălțată cu șosete albe învolănate, pantofi vișinii cu tocuri pătrate. O Lolita. Poza continuu băiatului.
Cuplul, el studia interesat un pliant, ea mânca o brioșă, el de înălțime medie, tuns scurt, obișnuit, ea cu părul dezordonat, neglijentă în ținută, el ținea un aparat de fotografiat în mână ca restul noi, ea mușca din brioșă , iar firimituri îi rămâneau pe barbă sau alunecau pe tricou, el îi explica ceva, ea a plecat să arunce ambalajul, nu s-a mai întors, el a intrat în panică. În engleza mea de tarabă, așa cum îmi denumesc multilingvismul, i-am spus să plece, să o caute. El a găsit-o și o mustra, ea era relaxată, el și-a pus mâinile pe cap, apoi a privit-o și fața i s-a luminat, a îmbrățișat-o, era perechea lui. Am zâmbit…
Orele cozilor par minute atunci când le împarți în doi. Eu ? Să mă gândesc…Le-am împărțit la unu, doi, trei, patru, cinci, șase, cu mine șapte.
Am ajuns repede. Nu ?”L.

L.93

“Aș vrea să cred că-n inimă am neuroni,

Că tot ce simt cu ea nu-s demoni,

Putând s-aleagă cerebral

Bătând verdict de imoral

În fața vieții ce mi-e juriu

Sperând a-mi fi absolutoriu

Pentru un viitor nedefinit

Și un trecut la ce-i uitare convertit,

Apoi plecându-mi cap pe umăr de destin

Lăsa-voi a se revărsa de mult  prea plin

Ce au crezut atâția alți c-ar fi puțin:

Un suflet mare ,timid, amestecat, nu filistin.”L.