marți, 2 octombrie 2018

L.417

"M-ai pictat în palma ta punând rămășag că voi fi fericită,
Mă arătai stelelor, toate, să-ți fiu ghicită,
Spre frunte mă-ndreptai să-ți sădesc în privire
Diamante cu-a lor prețuire,
Obrazul ți-l roșeam de gânduri vinovate s-ar fi ivit la margine de tâmplă,
Zâmbind mă așterneai peste inimă c-o mângâiere blândă
Până-ntr-o zi când ai pierdut și ploilor m-ai dat,
Sub umbrela anonimatului lumea striga în gura mare"-Ce ratat !",
Mă dureau culorile și-atunci m-am scurs
La rădăcina unui vis răpus."L.