L.347

"Mai e puțin până la cea mai lungă noapte ce-i și rece,
Dar nu contează, am așteptat un an cu tine a o petrece,
Îmi voi lipi de tâmpla-ți al meu gând
Să te descopăr, să te am , să nu mă uiți nicicând, 
În ochi îți voi aprinde stele,
Voi curge pe trupu-ți lapte și miere,
Vom fi apă de ploaie, dar și foc,
Neostoiți  ne vom oprim timpul pe loc,
Visu-i să plece înspre ziuă în sărutări fără de milă
I-l vom sufoca, căci pentru noi va fi înnegurată , nu senină,
Pe buze
Voi picura ale iubirii muze
Și-ți voi zidi un univers
Cu șoapte tandre din al meu vers,
Îți voi cuprinde inima în menghina dorinței,
La bară voi chema clipa sentinței
Care să ne-ntâlnim i-a fost verdict,
Să o acuz definitiv la infinit:
Din noaptea nostră facă un roman
Să nu mă satur a-l citi pentru încă un an."L.

L.346

"Fost-am inimă , dar nu de cucerit,
Fost-am suflet, dar nimeni nu mi l-a primit,
Fost-am fericire, dar nu pentru cine-ar fi vrut,
Fost-am tristețe, dar n-a durut,
Fost-am greu, dar cin' să-l fi cărat, 
Fost-am ușor, dar nu a fost simțit și am alunecat, 
Fost-am noapte, dar nu pentru visat,
Fost-am drum , dar numai praful l-a călcat,
Fost-am apă, dar nimeni însetat, 
Fost-am secret, dar nu am fost păstrat,
Fost-am dat, dar cin' să-l fi luat,
Fost-am ani, dar nu i-am numărat,
Totul am fost,
Dar fără rost."L.

L.345

"Noapte de când te știu rămas-ai curtezană,

Nu te îngrijora , nu-i o dojană,

M-ofer să-ți stau la braț când printre lume treci

Și ochi de tine îi ferește, în miez de zi, rostind cuvinte seci,

C-ar fi ușor al tău morav

Iubirea fiind al tău nărav,

C-o faci capul să-și piardă,

Iar sufletul i-l pustiești precum o hoardă

Lăsându-i decât plăcerile trupești,

Patimi atât de omenești,

Geloasă că tu le poți avea și împărți pe veci fără rușine

Lumii ce trece , lumii ce vine... "L.

L.344

"De mi-ai aduna gândurile ai face munți de vise
Însă cerneală n-ai atâta pentru-a fi scrise,
Nici suflu-n piept tu să le povestești,
Nici-o putere să le-ndeplinești,
Menirea lasă-le să fie risipite,
De alți găsite și-ntregite,
Nu încerca păreri de rău,
Te-ai rătăci căci pe-ai mei munți nu e și drumul tău..."L.

L.343

"Ca mersu-mi să-mi auzi nu-mi trebuie pantofi cu tocul cui,

Pășesc pe vârfuri tremurânde când eu de tine mă apropii, iar de mă-ndepărtez las greutatea-mi sufletului pe călcâi,

Fierbintea-mi sărutare s-o dorești nu-mi trebuie buze rujate,

Mi-s sângerânde,de șoaptele iubirii fiind timid mușcate,

Trupu-mi să îmi râvnești, nu-mi trebuie vitrine să-l expun,

Te-așteaptă-nvăluit de al dorinței freamăt ca un nebun,

De vrei tu să mă ai , nu-ți trebuie doar clipe câteva ci-o-ntreagă viață,

Nu ai știut ? Le-nvață !"L.

L.342

"Ți-am dat tot, rămas-am cu nimic,

Acum cerșesc genunchi să mă târăsc, un pod de palmă să pot să mă ridic,

Să-ntorci privirea doar un pic aș vrea să strig,

Dar cine-s eu să pot să te oblig

Să nu o faci în silă;

Să nu mă umilești fiindu-ți milă...

Te uită mai bine-n depărtare,

Și scutură al amintiri-mi praf din buzunare,

Așa lua-mă vântul,

De nu mai merg să pot zbura cu gândul

La ce a fost , la ce n-o să mai fie

Să m-amăgesc că fără tine aș fi vie.? L.

L.341

"Îmi sângerează inima,
S-a înțepat în colț de stea
Atingând-o crezând că-i este norocoasă,
Dar nu am fost , eu, ei, cea aleasă."L.

L.340

"Te-aș fi iubit cum nimeni
Bătrâni de am fi fost ori tineri,
Nici soarele n-ar fi putut a mă întrece,
Luna degeaba-i unică , e rece,
Dezmierdul primăverii ar fi pălit de capul mi l-ai fi lăsat în poală,
Vara nu leac ți-ar fi părut ci boală
Când buzele-ți uscate , tremurânde
Ți le-aș fi umezit cu șoapte nude,
Al nostru adăpost as fi făcut din al meu suflet
Să ne ferească de biciul ploii , de-al viscolului rânjet,
Din trupu-mi așternut ,
Privirile-mi balsam de înger când viața te-ar fi abătut,
Cum nimeni eu te-aș fi iubit,
Dar nu mai știu, nu te-am găsit, m-ai rătăcit..." L.

L.339

"Cotrobăi după vise în buzunare descusute,
De șase-mi ține vântul sperând să mă ajute,
Dar râde înfundat
Căci frânte le-a găsit și-n cele patru zări le-a spulberat."L.

L.338

"Port viața decoltată
Din aspră pânză pe-alocuri cu mătase e brodată,
Îmi strânge trup, iar sufletu-mi dorește evadare
Îmi este largă, iar sinele îmi urlă după închisoare
Să se ferească de propria-mi privire
Cu iz de-nvinuire
Că am un drept, acel de libertate, pe care l-am uitat,
Să merg cu pieptul gol, de soare fie mângâiat,
Inima să-mi fie nudă,
La vocea lumii să fiu surdă,
Oarbă la degete-ndreptate înspre mine,
De ce mai sunt să nu-mi fie rușine."L.

L. 337

"Tu om
Te poți numi al viselor ucise majordom,
Mănușile-ți pătate
Și inutil pretinzi priviri nevinovate
Când deseori servești pe tavă cuvinte înmuiate în venin,
Iar ghinion de ai dai vina pe destin."L.

L.336

"Porți nori pe tâmple ce ți-au încărunțit,
Obrajii ți-s plouați cu lacrimi, iar zâmbet fals din colțuri a cam obosit,
Pe buze 
Ruginiu de frunze,
Ți-s încâlcite amintiri în părul veșted,
Iară suflarea îți miroase-a putred,
Înspre vremelnice apusuri îți este soare prigonit,
Luna îmbălsămată-n ceață de parcă a murit,
Inima îți bate vânt
Împrăștiind prin vene-ți jurământ
De veșnicie, trei luni în fiecare an, una iubind al verii drag ecou,
O alta-n van, pe ultima ca schiță palidă al iernii așteptat tablou. "L.

L.335

"Păstrat-am secetă să-mi fii tu strop,

După senin potop,

Lungi așteptări de ai să-mi vii

Pe ale inimi-mi cărări pustii,

Nopți nedormite ca visele să-mi fie treze,

Răgaz de ani ca sufletu-mi tăcere să păstreze

Când de-ale vieții ostenit

Nu o să-ți spună să nu uiți, ce poate ai fi vrut a ști, că eu te-am îndrăgit."L.

L.334

De vrei la mine să ajungi
Odat cu mine tu să plângi,
Aleanul să mi-l ungi
Cu sărutări ce nu au rugi,
De vrei cu mine tu să stai
Clipirea-ți ochilor să-mi dai
Să nu scurteze timpul cât mă ai
Și mai,
De vrei apoi să pleci
Să nu îmi spui cuvinte seci,
Pune-n muțenia-ți îmbrățișările atât de reci,
Du-te râzând, căci am știut că nu vom fi pe veci ! L.

L.333

"Zi după zi foșnesc tristeți
Pe-a prispei dimineți, 
Crezut-am că-s doar o pagină în noapte,
Dar ele mi-s al vieți-mi semn de carte."L.

L.332

"Balansoar de vise oprește-te un pic c-am amețit, Iar ele m-au înghesuit Că-s tare multe Și strigă: iute, iute, cât mai iute Să fim îndeplinite Pentru acela căruia i-am fost sortite, Dar de-am să cad de ele o să-mi fie milă căci sunt cam răsfățate În poala sufletului mi-au stat, pe tâmple fost-au mângâiate Din clipă până-n an Și nu aș vrea să aibe soartă de orfan !" L.

L.331

"Mi-e ziuă de ani ce-au înflorit, Dar între timp s-au ofilit Parfumați de mucegai Ce încă ascunde speranța colțului de rai, Mi-e ziuă de-am vrut sau nu, Eu am știut-o, însă nu tu În fiecare toamnă rece ori caldă Asemeni unei frunze care stă să cadă Pe-alocuri roasă de rugină Ce n-a-ndrăznit să ceară peste iarnă să rămână, Mi-e ziuă ascunsă printre alte la fel de trecătoare Semnată cu-a mea viață pe care falsă aș dori-o uneori și nu un adevăr ce doare."L.

L.330

"Tiranic sentiment de plafonare
Constant și nu la întâmplare
Atunci când te complaci,
Pe umeri îi ridici spunând că nu ai ce să faci
Urmând traiectu-ți linear
Fără de stânga ori de dreapta, de ceruri ca să zbori neavând habar,
Din vieți vei face-o ironie,
Încorona-vei cu monotonie
Pe cei cu suflete betegi
Ce cred că lumea e numai de regi,
Însă de granițe ei sunt milogi,
Căci libertatea de a încerca i-ar transforma-n diferiți și-ologi."L.

L.329

"E secetă de lacrimi de genele-mi scrâșnesc și-mi crapă,
Iute îmi vino, în inimă fântână-mi sapă
Căci amintirile îmi trag să moară, 
Chiar dacă dor ele îmi sunt, fără de preț, comoară,
Iară acest prezent nu-s sigură că va putea a face alte,
În suflet să-mi sculpteze cu-ale iubirii dalte
Neprețuite răni
Ce mă trezesc a fi eu însămi."L.

L.328

"De ce toamnă faci pași-mi să șușotească,
Liniștea plăcută să-mi știrbească ?
Ce spun ?
Să nu mai merg cu capul în pământ ca omul singuratic și nebun,
Căci de aceea n-am aflat 
Cum Domnul Deal s-a însurat
Și fuse mare cununie
Cu Doamna-i Vie ?
Vântul le cântară fără oprire de dănțuiră mână-n mână
Stele, soare și lună,
Meseni le fură chiar și norii,
Se îmbătară toți cu vinul din podgorii,
Iară acum luna-i pe sfert și-o doare capul,
Soarele iute apune, vai săracul,
Copacii-ncearcă să-nverzească de rușine că s-au dezbrăcat,
Cerul se-ncruntă înnorat,
Mahmur în cale mi se pune vânt,
Să nu-ndrăznesc să suflu un cuvânt !"L.

L.327

"Cine dorește să-mi omoare chin ?
Hai, că toți aveți venin !
Să caut leac
Nu am s-o fac
Și nu mai dați cu picătura,
Ci tot odat' precum împușcătura !" L.

L.326

"Mi-am permis să am septembrie din primul an, De-atunci adun vreascurile verii-n van Sperând că foc de-am să le dau călduțe fi-vor ploile-mi mărunte, Iar fumul îneca-va-mi nopțile prea lungi tăcute Din vina vântului ce-mi spulberă cuvinte Și mi le pune alături de frunze-ngălbenite Lăsându-mi gânduri fără-ndeplinire, Dorințele fără menire

În fața dimineților brumate

Când soare uită să s-arate."L.

L.325

"Ce egoist îmi ești cerule , cu alți risipitor,
Nu ți-am cerut seninul , numai un nor
Și ți-am promis cu el să mă acopăr
Să nu mă vadă soare , nici luceafăr,
Să nu am umbră
În viața-mi sumbră,
Să-mi plouă, să-mi înece urme
În lumea asta plină de cutume..."L.

L.324

"Și te despoaie
În ploaie,
Pe trup să îți curgă șiroaie
Și tălpi să-ți sărute noroaie,
Din nori fă buchet,
Și râzi la lume desuet
Tunetul fie-ți lăutar,
Fulgerul pozar,
Pe gene-ți stropii să pară rouă
Și-apoi te dăruie nouă, 
Meseni de viață nesătui
Ce am uitat a te trăi punându-te-n cui !"L.

L.323

"Poate-ar fi bine
Griji să nu îmi fac c-ai exista pe undeva doar pentru mine
Rătăcit de viață
Când ți-am trecut, de fapt, pe sub mustață
Și-o răsuceai spre alte zări cu nonșalanță
În timp ce pretindeai că scris-ai numele-mi în a inimi-ți scoarță,
Dar n-am văzut-o a îți sângera
Probabil de-albastră ce era și înghețată,
Grăbitele-i bătăi fiind povești de altă dată...
Poate-ar fi bine
De tine
Pași-mi să-i duc departe, iar sufletul să-mi fie numai vară,
Pe-al tău a-l nu-ntâlni în iarnă,
Poate-ar fi bine
Să-mi fie bine."L.

L.322

"Neputincioasă privesc cum te grăbești să-mi pleci,
Să lași în urma-ți lungi nopți și reci
Când inima mi-ai încălzit-o doar pe jumătate,
Iar pași-mi n-au plecat...departe
Și nu o faci oricum, ci dezbrăcată,
Să te dorească lume toată
Care-ar vrea
Să te ascundă sub val de mare ori după colț de stea,
Numele să-ți pună în fiecare lună,
Dar nu îți pasă, te dezgolești de câmpuri, nori-i aduni în furtună
Cu soarele la braț vară,
Însă mă plec și-am să te iert de parcă mi-ai greși întâia oară. "L.

L.321

"Oh , cum țanțoș mergi crezând că te urăsc
Și implicit că te iubesc,
A legii inerență, 
Uitând că pot simți indiferență !"L.

L.320

"Aș cumpăra parfumul viselor sorții
Să pun un strop pe coapsa nopții,
Un altul pe ceafa zilelor ce vin
Să îndulcească al lor pelin,
Iar restul sticlei l-aș turna
La-ncheietura anilor ce vor urma,
Cu-a lui aromă să îmbăt necaz,
Norocul să rămână treaz, 
Dar nu-i decât dorință
Cu iz de neputință." L.

L.319

"Intersecțiile vieții aglomerate 
Sunt tabloul perfect de intimitate, 
Sensul bine ales sau ratat
Se-neacă în anonimat
Rămânând doar cu sine
De-i rău, de ar fi bine."L.

L.318

"Aș fi vrut să-ți bat ulițele inimii în dimineți de vară,
Să-ți rup ulucile pustiului din suflet către seară,
Să-ți sec fântâna ochilor de lacrimi,
Să îți apun pe buze patimi,
Dar rătăcit-am al iubirii sat
Când ai plecat și urme n-ai lăsat."L.

L.317

"Știi serile târzii când mirosea a caise
Apoi le luam cu noi în vise
Mușcând din ele ca din viață,
Lăsând nectarul lor s-alunce pe față,
Pe piept, în inimă zidind o vară
Știind că-i ultima, dorind a fi întâia oară ?"L.

L.316

"Nici nu știai de te-atingeam mare,
Și cât durea simțindu-te neprimitoare,
Îmi aruncai cu plictiseală câte un val,
Dar nu pe umeri ca un șal
Ci pe genunchi, scurgându-se să-mi pară zdrențuiți,
De nepăsarea ta zdrobiți
Când te rugam să îmi îneci din gânduri,
Din suflet pagini nu doar rânduri,
Ba chiar din inimă bucată
Să fiu ca altă dată...
Atunci făcute-le-am nisip
Să-i las vântului ceva de risipit,
Soarelui de secetat
Și am plecat."L.

L.315

"În fiecare seară te-așezi la a inimii tejghea
Și-i ceri încă-o bătaie ca să-ți dea,
De ce ? te-ntreabă ea,
Să-mi țină visul treaz aș vrea,
Dar până când ?
Pân' l-al târziului curând...
Să te refuze ar putea și știi
Că o va face într-o zi
Chiar dacă tu
Vei spune nu."L.

L.314

"Prezent fără de mâine, fără de ieri, decapitat, fără picioare De ce îmi ești tu oare Al rugii monolog Și pace nu îmi dai când tot îți cer crezând că port cu tine dialog Speranței eu să te răscumpăr, Să nu mai creadă în himere pe inimă să o astâmpăr ?"L.

L.313

În coate roasă,
Destinului cenușăreasă
Cerșești tăcerea și privirea-ntoarsă
Știindu-te hidoasă,
Te vrei bogată
Dorind să-mi pleci consoartă,
Poate c-aș vrea deasemenea, dar știi
Când ne-ntâlnirăm ne fuse puse pirostrii
Nu pentru zile câteva ci pentru veșnicii,
Iar cerul și pământul una ne știu c-am fi,
Așa că viață-mi , hai să fim sărace cu-al nostru strop de bucurii,
La colțul buzelor de-l punem, din suflet seceta am potoli
Putând a înflori
Pentru acel ce-ar vrea a ne privi...L.

L.312

Te-ndreaptă de spate soare, nu îmi sta cocoșat de nori
Cu mâna-ntinsă la senin asemeni celor cerșetori,
Ridică-ți privirea și străbate-mi ziua până la apus,
Acolo, unde cuvintele nu vor avea nimic de spus,
Tu zboară-mi eu am să merg pe jos,
Cu fir de amintiri pași de pământ ca să mi-i cos,
De raze ai să-ți frângi sufletu-mi îți va fi baston
S-ajungi a mă-ntâlni, să te-nvelesc cu pleoapa-mi când dincolo vom trece, eu oarecare , tu mare domn. L.

L.311

"În juru-mi ridicat-am ziduri și-acoperiș am pus
Să nu aud în dreapta sau în stânga, să nu privesc în sus,
În spate nicidecum, trecutul să îl uit fiindu-mi dus,
De viitor neavând nimic de spus
Prezentul să-mi refuz,
Picioarele le-am ologit să nu mai merg în cerc,
Pe mâini le-am strâns în pumni să mă agăț de-a fumului speranță să nu-ncerc,
Pe gânduri le-am orbit să nu mai zboare
Căci poate doar așa am să rămân pe loc în viața asta trecătoare."L.

L.310

"Pe drumu-mi ședeați aliniați în rând
Când diminețile vă salutam în gând
Sperând 
Că-mi veți răspunde cât de curând
Lăsându-vă urmele-mi tălpilor ce goale le-aș fi vrut
Unite cu asfaltul ud, fierbinte ori înghețat într-un sărut
Să știu a mă întoarce făr' să mă rătăcesc de voi
Așa cum îmi erați încercănați de frig și goi,
Acum cu haină nouă dragii mei
Tei,
Ce-ați înflorit,
Dar pentru mine nu ați mirosit."L.

L.309

I-aș pune piedică norocului să-și rupă piciorul la mine pe cărare,
Să-i sar în ajutor apoi, că nu-i cu supărare,
Se mai întâmplă
Când doar cu capu-n nori el umblă,
Să-l duc în casă,
Ușa să-ncui , să nu mai iasă,
Grijă să-i port câte puțin,
Costu-mi să fie ieftin,
Un zâmbet urmat de-al hohotului răs, zile cu soare,
Iar la plecare
O-mbrățișare
Ce-mi va schimba destinul măcar la-nfățișare. L.

L.308

"Stau la margine de privire intrigată.
Să-mi placă sau nu ce mi se-arată ?
Pământul e bătătorit cu verde, dar Domnul Mac se pare că s-a îmbătat
Și pretutindeni l-a pătat,
Nici Domnul Grâu nu e mai breaz
Deși pretinde că e treaz
Se leagănă purtându-și pletele pe-o parte
Precum un fante,
Ce să mai spun de Doamna Iasomie cu Domnul Soc,
Într-una își umplu pahare cu parfum și dau noroc,
Iar Domnul Mușețel mi l-a-nstelat în ziuă plină,
Printre sughițuri spunând că n-are vină.
E clar că am vedenii și ochii să-i închid
Decid,
Însă pe spate vânt cald mă bate
Șoptindu-mi să m-alătur lor măcar o vară,
De-or râde alți de mine, eu fericită am să fiu și n-o să doară."L.

L.307

Ce crezi că fac ?
Tot încerc nodul din piept să-mi desfac,
E-atât de încurcat și are ițe groase, subțiri, scurte ori lungi,
Gându-mi din minte că n-am să pot aș vrea să mi-l alungi,
Să-mi pui pe umeri o încurajare,
Purta-voi-o dreaptă pe-a vieții strâmbă cărare,
Nu am cu ce-o plăti acum , dar ți-o voi da-napoi
Să-ți încălzească inima când al tău suflet fi-va sloi. L.

L.306

Aș spune vai Cum ningi tu lună lui mai, Dar nu cu zăpadă Ci cu a plopilor ofrandă Ce-și trec florile Și îmi inundă serile De vise c-aș putea zbura cu al lor puf Până la lună să i-l pun zuluf Să-mi fie cochetă la balul stelelor din fiecare noapte Unde tare-mi mai dănțuie gânduri și neauzite șoapte, Însă nu zic Nimic, Pun capul pe perna zilelor de-asfalt Sperând că pași nepăsători nu ne-ar călca și-ar trece peste noi c-un salt. L.

L.305

"Ești condamnat la zbor gând
Căci cel ce te ține prea își are picioarele înfipte în pământ
De l-a făcut chiar șchiop, iar învârtitu-i într-o parte
Și tot nu se decide între zi ori noapte
Pe când așa, tu, le vei avea pe toate
În tot ce ne-am dori să fie libertate."L.

L.304

"Îmi port inima la ureche ca pe un trandafir,
Mă mai înțeapă uneori cu un suspin,
Dar nu-i nimic
În gând îmi zic,
Va trece 
Cât număr pân' la zece,
Îmi port inima la ureche ca pe-o garoafă
Să-mi cugete de-acu precum o filosoafă
La ce e-n dreapta și în stânga
Că prea ades, făr' să m-asculte, o luă-nainte ca nătânga,
Îmi port inima la ureche ca pe-o mușcată
Ce dac-o vede lumea toată
Care șușotește,
Nu-mi pasă căci sunt cu ea și îmi trăiește ."L.

L.303

"Hai vară să-ți ghicesc în ghioc,
La drum de seară să afli dacă ai noroc
Să nu mai cânte cucul,
Să nu se-adune vântul 
Și ploaia în furtună,
Pe cer să-ți fie numai stelele și lună,
Hai vară să-ți ghicesc în palmă,
Viață lungă să ai Doamnă,
Să fii mereu în pârg
Când tu iubești cu sârg, 
Hai vară să-ți ghicesc în cărți,
În ceașca de cafea, în bobi pe cine ai să tragi la sorți
Să îi rămâi de neuitat
Când ai plecat,
Hai vară, te lasă mie, o muiere cu sânge clocotind ca la țigănci măcar odat'
Ce poalele sufletului le pune-n cap,
Iar pieptu-i desfăcut și inima prin praf
Viața fiindu-i melodie de taraf,
Mie nălucă
Cu chef de joacă și ducă
Cum mă făcui,
Tu nu a mea și eu a nimănui !"L.

L.302

Ai uitat când mi-ai pus în mână
Din vise o fărâmă,
Erau acolo vreme bună,
Soare și lună,
Grijă aveam s-o țin căuș,
De aș fi strâns-o le-aș fi strivit ne-având la îndemână un căluș
Pentru o inimă ce-ar fi urlat
Și-așa să tac am învățat
Fără reproș
Când mâna mi-ai scăpat în al indiferenței coș. L.

L.301

"Și-n ceruri sunt noroaie
Și nu oricare ploaie,
Ori mocănită, ori șiroaie
De ele te despoaie,
Nici vânt să îți usuce-apoi
Ochi goi
De vise
Înecate în abise,
Iar soarele doar uneori îți încălzește umeri apăsați de nori
De parcă nopțile și zilele îs vitrege surori
Din mamă soartă,
Și un necunoscut destin tată."L.

L.300

Dantelării chivernisite
Sunt visele-mplinite,
Pe margini așteptare,
În mijloc medalion de încântare,
Modelul după fiecare,
Mai mic, mai mare,
Perlat cu lacrimi,
Țesut cu patimi,
Iar ce oftatu-a deșirat,
Pe-alocuri zâmbetu-a-nodat
În miez de zi 
Când spui adesea-n gând, merg înainte fie ce-o fi .L.

L.299

Magazin cu dulcegării
Viață aș vrea să-mi fii,
Ochi verzi să-i lipesc de vitrină
Mirați și fără vină
Că râmnesc la fantezii
Și mă îngraș cu iluzii,
Să sar într-un picior când înăuntru-s invitată,
La loc de cinste așezată,
Servită doar să degust din râsul cu gura până la urechi c-așa e delicat,
Dar să nu-mi pese precum o face copilul răsfățat,
Să iau cu amândouă mâini,
Să dau pe mine și alături,
Să fie o dată 
Ca niciodată .L.

L.298

"Tâlhar mă fac la drumul mic
Om de nimic
Să-ți jefuiesc norocul că m-ai întâlnit
Și-am să te las sărac lipit
De pietrele 
Cu care
Ai făcut prinsoare
Că-s trecătoare !"L.

L.297

Te-ntreb și eu ceva măi frig.
Ce tot îți place să îmi ții inima covrig,
Nu mai respecți al vieții calendar
Unde-i înscris că vine dulce după-amar ? L.

L.296

Dilemă-mi este în principii.
Trăirea să îmi fie după legi ori după toane din capricii,
După știință sau după hazard,
Ca mulți, ca rătăcit bastard
Al vieții pline de promisiuni ?
Îmi pun problema sperând c-am opțiuni...L.

L.295

"Pe când iubirea pleacă cu-a ei căldură
Cum ai putea să te desparți de ură
Ce-și caută dreptate
Jucând ultima carte,
Dulcea răzbunare
Și viu te ține în loc să te omoare ?"L.

L.294

"La ce-i iubirea tot se mai caută o definiție,
Dar este clar, e-o superstiție,
De crezi în ea 
Mare belea,
Părea-vei ignorant,
În ale vieții debutant.
Miraculoasă, numai magie,
În mreje-i cazi când te îmbie,
Aripi îți cresc, într-un delir, să le străbați pe cele nouă ceruri,
Pe jar când calci simți geruri,
Pe față ți-e lipit
Un zâmbet de tâmpit,
Iar în stomac îți flutură doar molii
Ce îți rod suflet și fac cărare bolii
Durerea luându-te la trântă
Nici în picioare să nu stai , numai pe burtă
Când treaz vei vrea să-ți scuipi în sân, trei pași să îi faci înapoi,
De ale ei blesteme dorind să te jupoi,
Însă n-ai cum, căci nu există leac decât tot ea,
Și-atunci când calea-ți va tăia, ia-o la sănătoasa, nu pune mâna."L.

L.293

"Ar trebui a ne jeli când te îndoliază ziuă noaptea
Așa cum după viață vine moartea,
Însă petrecem dictând-o continuare ba chiar un sfetnic bun,
De-ai crede așa despre cealaltă ai fi considerat nebun.
Dar ce-i nebunul între toți?
E poate viul printre morți,
E poate cel ce dă-napoi dreptul de-a fi un liber fiind un diferit,
Tot ce-au pierdut ceilalți și el, acela, a găsit."L.

L.292

"Câteodată îmi vine să cred că n-am avut ursitori 
Ori s-au certat
Căci una a întârziat fiind cu capu-n nori
Și-atunci spre ea din guri au aruncat
Ce ar fi fost de bine gonind-o apoi,
Iară acum aș vrea să cred că mă tot caută prin ploi
Să-mi dea-napoi
Anii de-amărăciune goi...
Vă rog de-o întâlniți pe fericire nu o opriți pe toată,
Lăsați să cadă câțiva picuri și pe-o Amestecată."L.

L.291

"Mi-e poftă să înghit în secu-mi mut
O porție întreagă de trecut,
S-o sfâșâi cu cuțitu-mi ciunt de tăiș,
Să nu mă satur pân' nu rămâie-n farfurie doar al uitării desiș."L.

L.290

"Nu vrei să ne iubim zi ?
Atât de dușmănoasă nu mai fi !
Uite, îți trezesc dimineață,
Te spăl cu sărutări pe față,
Îți pieptăn razele cu mângâieri,
Se te-nsoțească până-n seară îi pun pe îngeri."L.

L.289

"Nu știam ce mă ține trează,
Gândurile ce mi se duelează,
Au aruncat mănușa-n dușmănie,
Unele vor proză , iar celelalte poezie,
Le-arunc prin ale minții colțuri , dar se întorc la locul cu pricina
Atee la ale mele sentimente căci eu-s aceea ce port vina,
Mă răsucesc pe spate
Cu ochii în tavan , așa nu se mai poate,
Le las a se lupta
Pân' le-oi uita
Ș-oi adormi
Măcar cât aș clipi."L.

L.288

"Care or fi avantajele sau dezavantajele celui mic, Răstoarnă carul mare, dar riscă să fie strivit, De dă ceva pe masă n-o face de la înălțime Așa că stropește cât mai puțin pe altcineva , pe sine, Ale sale idealuri par cu mult mai înalte, Iar vreunul de atinge trăirile în fericire îi sunt adevărate, Însă înfăptuirile puține, multe Se vor cataloga de restul, mijlocii ori mari, mărunte ? Mulți vor răspunde, e un dat Pierzi timpul căutând și negăsind un vinovat."L.

L. 287

"Am sufletul până la piele ud
Nu-mi mai doresc și vânt,
Așa că-ți ofer amnistie
De-mi pleci din furie
Măscărici de meserie
Ce-și ia în râs dreptul să fie
Un demn adversar
Pe-al vieți hotar
Și-și caută dreptate
În împietate față de tot și toate." L.

L.286

"Îmi încălțai gândurile și mă dusei pe la vecini să-i scot afară
Că doar e primăvară.
Doamna Inimă era în vârf de piept urcată,
Ședea cu spatele întoarsă fiind o bosumflată
Că nu răspunde când în usă-i bate
Lui Domn Suflet ce sforăie din iarnă-n coaste,
Îmbujorată s-a gătit cu tresăriri,
Iar el e criță de-amintiri...
Cum parte să nu-i țin dorind plimbare,
Îl răsuflai direct în soare !
Dezmeticit fugi la ea de teama a nu se topi,
Acum, îmi merg în față ținându-se de mâini ca doi copii, 
Lăsând în urmă ferestrele deschise
Trecut s-aerisească, în casă să ne intre vise."L.

L.285

"Femeie nebună
Cu ochii de lună
Ce vise adună
Crezând c-ai fi bună
Tu noapte
Când îți deșiri stele pe spate
Îl scapă pe-al meu înspre zori căci mi-e sortit
Să-l duc fără odihnă la îndeplinit !"L.

L. 284

"Să împletesc măruntaiele pământului prefer
Decât să-mi faci scară la cer,
De cine-o vrea, de Dumnezeu să fii iertat,
De mine desăvârșit uitat
Căci nu e cu putință să duc în ce-a rămas din suflet cârcă
O amintire de năpârcă."L.

L.283

Mi-ai atârnat la gât a dragostei salbă râioasă
Să fugă alți de mine părându-ți doar ție frumoasă,
Pe buze mi-ai sădit c-o sărutare
Gust dulce de cireșe amare,
De ciuboțele l-ai descălțat pe cuc
Și mi le-ai pus să n-am pereche când drum îl bat în căutarea-ți ca un haiduc
Flămând să-ți jefuiască ură din zori până-n amurg,
Cu un descântec licoarea-i să mă prefacă-n floare pentru-al tău rug
Să ardem amândoi 
Odat cu ghinionul trifoiului ce s-a născut în doar trei foi. L.

L.282

Eram presus de orb ce ne invidia cum ochi în ochi eram,
Dar nu ne mai vedeam,
Iar mutul se mira cum gură-n gură de stăteam 
Aceeași limbă nu vorbeam,
Ologul n-avea stare intrigat c-același drum de îl aveam
În mare grabă-l despărțeam,
Pe ciunt l-am uluit cum în a noastră-mbrățișare
Strângeam puternic depărtare
Și-atunci înfuriată ploaia că n-avu timp să-și despletească peste noi șiroaie,
C-o picătură ne stinse dragostea ce nu a fost decât un foc de paie. L.

L.280

Te-am externat din viața-mi vindecat
Urmând ca la carte ce-aveam de tratat,
Pentru a inimii nebună-ți bătaie
Odaie,
În ea de-o singură persoană pat
Ca să nu cauți trezit dintr-un coșmar pe cineva alăturat,
Pentru-ți flămândelor priviri, de mâncare un singur fel,
Al întunericului perfect flagel,
Pe buzele-ți arse după gustu-mi, esență
De indiferență, 
Iar la plecare
Rețeta cu uitare.L.