duminică, 30 martie 2014

L.51


“Ne-au însoțit cuvinte gândite , fără minte decând ne-am întâlnit cândva,
Că ni le-am spus sau nu pe toate acele nu condamna...
Au fost poate doar unul ,două , trei, o propoziție, o frază,
Chiar și un dialog ce l-am simțit ca pe-o atingere de rază
A lunii , a milioanelor de stele, a unicului soare
Atunci când ne priveam mocnind dorință și le spuneam în confesare,
Le glăsuiam cu dor, cu arzătoare patimă
Unindu-ne ori despărțindu-ne puse-ntre noi ca pe o cratimă,
În zile, în nopți, în ani ne-au mângâiat, iar alteori ne-au dat o palmă
Înalte ziduri-au ridicat, dar ușă-am făcut și am plătit costisitoare vamă,
Cu ele am iubit, am admirat, am alintat fără rezerve,
Am ocărât , am urât, am sfidat amestecându-ne în pleve,
Când au putut ne-au învățat, ne-au înălțat, ne-au dat un pic de stil și clasă,
Dar neștiind am rătăcit prin viața ba bună , ba ticăloasă,
Am câștigat, tot am pierdut, n-am renunțat, am peticit cu ață sufletească,
La fel nu a mai fost... nici scrise nici vorbite sentimente,
Să le-auzim, să le mai spunem,eu zic să nu, de-acum sunt doar indiferente.”L.


sâmbătă, 29 martie 2014

L.50

“Dă-mi buze să-ți pictez în colțuri zâmbete,
Dă-mi ce nu vrei s-auzi să îl transform în versuri zvelte,
Dă-mi ochi să îți deschid privirea numa’n ce-i frumos,
Da-mi glas din țipete tăcut să-l fac, apoi duios,
Dă-mi trup beteag să ți-l alin, să ți-l iubesc enorm,
Dă-mi suflet chinuit să îl înveselesc, ce dac’ mă fac bufon,
Dă-mi somn să-l odihnesc, coșmaruri să dezbin,
Dă-mi plâns să-l rătăcesc în hohote de râset plin,
Dă-mi griji ca să le scutur , să le întorc pe dos,
Dă-mi dușmănie s-o-năbuș cu felul meu copilăros,
Dă-mi timp să îl opresc pe loc cu-a mele haruri,
Dă-mi puțin noroc cu-al meu să ți-l întorc, să nu îl joc la zaruri,
Dă-mi inimă ce-ți bate fragedă iubire să-i scot căluș,
Viorii vieții tale să-i fiu arcuș,
Dă-mi trist destin, ce ți-a fost scris, să-i șterg fatalitate,

Iar tu ia-mi tot, nu sfert, nu jumătate !”L.

vineri, 28 martie 2014

L.49


Mă uit zilnic în partea dreaptă de sus a monitorului și văd a cui e ziua sa.
Ziua ta. Ce faci să fie ziua ta ? Să simți că ești ea ?
De ce ai împărți-o cu alții dacă este a ta ?
O să-mi răspunde-ți că trebuie, cu cei dragi. Dar dacă dragilor le sunteți drag sau dragă, de ce nu ți-o lasă , de ce nu ți-o oferă ? De ce să nu primești cadou de ziua ta ziua ta ?
Cum ar fi ? Ai despacheta-o și ți-a face-o minunată, deși, poate, la început ar fi la fel de ordinară sau mai mult decât celelalte.
Cum să o faci ? Să nu o așezi imediat pe un raft și el uitat, de la an la an, chiar de este ticsită cu praf de vară, plouată mocănit de toamnă, înghețată de iarnă, bătută-n vânt rebel de primăvară. Ia-o de mână și oferă-i la mic dejun o prăjitură zâmbăreață și o cafea trezitoare. Ia-o la braț și numește-o, plimb-o, danseaz-o, râde-o, plânge-o,  cânt-o, fericește-o, fă-o să pară mai scurtă, n-o uita, alătur-o celorlalte deoarece este a ta ca și viața-ți.
Nu vă deranjez. Vă urez și mă retrag fără să vă fur o secundă din ea. Și știți de ce ? Puteți citi urarea și a doua zi sau niciodată.”L.


joi, 27 martie 2014

L.48

“Să zbor, tu, mi-ai pus aripi,
Cu ele am urcat la cer și-am luat un nor înseninat,
Ți-am coborât în suflet doritor, cât ai clipi
Rostogolindu-ne în abandon de sărutări valsat,
Ca trestia în vânt pe mâna-ți sigură m-ai îndoit,
Iar tălpile-mi sfioase au reușit să nu se-mpiedice
De parcă n-ar fi fost a’ mele, am plutit…
Dorind să îți șoptesc o vorbă cânt ce ar seduce
Inima-ți în timp oprit pe loc
Într-un vârtej de sentiment  răvășitor
Când mâini flămânde m-au sugrumat de mijloc,
Apoi m-au ridicat la stele prizându-mă de subsuori,
Am reușit doar să respir prin tine, perfectă piruetă
De-amețitor și mistic legănat, fiind  privirii tale fulg
Ce-l sufli , îl prinzi în palmă  ca pe-o fragilă statuetă,

Și să rămân a ta eu aripi voi să smulg.”L.

L.47

“Există un musafir căruia îi lași ușa deschisă.
Să vi-l descriu ? Încerc.
E musafirul perfect, nu îți face multe vizite, nu deranjează fie zi , fie noapte, nu se uită cu ochi critic la casa ta , la tine , prin tine chiar surprinzându-te în cea mai penibilă postură, nu îl interesează dacă ești sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, deștept sau naiv, îmbrăcat sau gol, îți zâmbește zâmbet molipsitor, îți este cu adevărat prieten, te ascultă indiferent cât, cum despre ce-i vorbești ,cu multă răbdare,nu te judecă,i te oferi și te ia, știe când să plece și o face fără să întoarcă capul și nu te superi deoarece ți-a fost atât de bine în compania lui. Îi duci dorul imediat.

Bate la ușă. E închisă. Nu sunt pregătită. Trebuie să-mi fac curățenia de primăvară, a sufletului. După aceea…Dacă…Dacă nu…Altă dată…Vreodată …O să se întoarcă ? Fericirea ?”L.

miercuri, 26 martie 2014

L.46

“Ți-aș săruta al sufletului spate ciuruit
De greutăți pân’ la pământ încovoiat,
Ale inimii mâini adânc crăpate de gratuit
Îmbrățișat aș încălzi neîncetat,
Te-aș face a uita ai lacrimilor pași
Ce au venit, ce au plecat, în noapte și în zi au rătăcit,
Aș vrea s-abat uitare peste vise rele, nu aceleași
Sau poate da , în viața-ți de coșmar sălbăticit,
M-aș strădui ca pe o coală să întind,
Chiar dacă nu-s maestru estetician,
Al frunții minții tale adâncite tot ce-i rid
Nu pentr-o clipă, nu pentru un an și nu în van
Să fie această întâmplare întâmplată
Neîntâmplătoare, cum noi ne-am întâlnit,
Iar cu-a timpului îngăduință să o transform în fericire neuitată

De mine, de tine , de voi, să pot a crede că a fost rostuit.”L.

marți, 25 martie 2014

L.45

Ar trebui ca în viața pe care o petrecem, pe lângă multe altele, să învățăm a dansa, neținând-o, însă, doar într-o petrecere.
Avem de ales dintre dansurile de societate pentru care am avea abilități sau nu , dar există unul ce reprezintă însăși societatea, hora.
Ne luăm de mânuțe, încercăm a ne potrivi ritmul , pașii cu ceilalți, nu este necesar să conversăm, să ne simțim, ne tolerăm, avem , de cele mai multe ori, priviri pierdute, ne mai scutură gândurile vreun chiuit , ne punem întrebarea :”Ce l-o fi apucat?” sau îl ignorăm, unii renunțăm  așezându-ne pe scaune străine ori aceleași, vechi, șubrezite, nereparate și ne rotim și ne rotim și iar ne rotim în cerc defect, amatoricesc, în plan , neavând veleități de spațiali ci , numai , de subterani că deh , acolo ne ducem oricum. De ce am mai face ceva , altceva, aceleași , dar în cerc perfect, de nepătruns de către cei care se pretind a fi valsori, dar sunt falsori, manelizând tot ? Dorința lor de a conduce, hora, este acerbă, ori ce este condus de astfel de elemente reprezintă nimic.
Ce ai dorii să fii, rege peste nimic sau un oarecare într-un regat ?
Chiuiții voi , toți, chiuiți !
Și-o strigătură:”Tot pe loc , pe loc , pe loc/ Să răsară busuioc!”/Că de n-o-ți vrea s-ascultați/Tot în ‘ceastă horă o să jucați/Crezând că valsați./Doar atâta valorați ?”L.

L.44

“Te urmăresc ale trecutului fantome,
Aș vrea s-acord un timp zăbavă lor
Ce ar împrăștia în colțurile, patru, mulțime de dileme,
Să cred că ne vor înțelege și pleca-vor,
Dar ale tale cuceriri sunt faimă
Și-au reușit perfid să-nfrigure
Al meu suflet împietrit de spaimă
Cu glasuri veninoase-n murmure,
De îndoieli întunecoase
Ce izbutesc entuziast
Să-nfingă  sișuri ticăloase,
Tu devenind real contrast
Între imagini, două,care-s obscure.
Nu te mai vreau , câștigă !
Am să mă scutur de-atingerea gândurilor-ți impure,
Te voi lăsa cu ele-n noapte să le auzi cum strigă,
Iar eu cu literele-mi în cerneală,
Pe tine , personaj, am să te-omor,
Abandonându-te în greu-ți întuneric, pe alta-nșeală
Și am s-o fac, deloc discret, ba chiar sonor.”L. 

duminică, 23 martie 2014

L.43

De m-ai primi pe pielea ta păgână
Ți-aș săruta meridian,
Aș poposi din când în când cu-o paralelă până
Te voi înfășura, al vieții tale magician
Cu ițe neînțelese, cu tainic vicleșug
Privindu-te alunecând cum te desfeți
Sub soarele dorinței mele ca un rug
Și pentru-o clipă, părută, veșnică am fi inerți...
Contur cu palmele-mi îți voi sădi oricând,
Ar crește pomi și-nmiresmate flori ce-s scuturi
Să nu se vadă dincolo de noi, sa te ascund,
În lume să nu se afle ai iubirii noastre martori,
Nori călători aș picta , continuu te-aș ploua,
Te-aș bate adiere a aripilor fluturi,
Cu picături fierbinți de dragoste te-aș tatua,
Odihnă îți voi oferi ce strigă
Când îți inspir prezentul timp, acum trecut
Știind cum răscolite simțuri te intrigă,
Nu mă opresc, cu însetată foame o iau de la-nceput.

sâmbătă, 22 martie 2014

L.42

Înăbuș urletul de neputință
Urmând pași îngropați în credință
Și vreau , nu pot,
Iubirea parcă-i despot
Ca să exiști, să nu te am…
Tu, viață, m-ai biciuit cu vot de blam…
Țărm împietrit de suflet prăbușit, eu, gem
Izbit de valurile sorții ce-i blestem,
Bocind rugăciuni într-un abis de jale
Târăsc genunchi pe gânduri care taie, cale
Arzând inima-mi înecată-n pelin
Pân’ la pământ mă-nclin,
Apuc pe drum întortocheat-n delir, gonesc
Nicicând să nu mă cauți, să nu te mai găsesc.


joi, 20 martie 2014

L.41

„Nu mă vedeai,
Imaginea-n oglindă îți priveai,
Cu gest precis alunecai
Brici ascuțit pe-obraz , tăiai
Urme de sărutări mieroase în alai,
Duioase mângâieri abandonai,
Rostogolite lacrimi pe loc uitai.
Intr-un vârtej de apă,nepăsător, le-ai înecat
Lăsând în urmă curat, imaculat.
M-aș fi apropiat discret,
Mâini doritoare te-ar fi atins încet,
Vibrând, arta, ți-aș fi continuat,
Nu am putut să-opresc corp tremurat
De teamă să nu las în urmă
O cicatrice ca o crimă
În hău de inimă…
Zâmbind, amar am risipit iluzia îndat’,
Iar la final te-ai șters , n-am existat.”L.

miercuri, 19 martie 2014

L.40

Mai poți a adormi când nu sunt lângă tine ,
Când nu îți mângâie obrazul cenușit de barbă
Ca tremurânde-n vânt fire de iarbă
Degetele-mi fragile,
Când brațele-mi firave nu te-nconjoară,
Când respirația-mi nu te-nfioară,
Când inimă ce-mi bate nu o simți,
Când șoapte susurânde nu auzi,
Când coapse nu-mi încurc printr-ale tale,
Când noapte bună nu îți spun în sărutare ?
De glas mai ai să îmi răspunzi !
Dacă n-o faci că poți înseamnă,
Voi adormi știind că m-ai uitat, cu teamă…
De-o faci,
Pe buze deget am să-ți pun să taci,

Nimic din ce-i să nu desfaci .

marți, 18 martie 2014

L.39

“M-ai soarbe mare
Lăsând în urma-ți un ocean de sare,
M-ai stinge foc
Cenușă pe țărână rece să rămână-n tot,
M-ai aduna stele și lună 
Lumină-n întuneric să nu fie urmă
Când ploaie m-ai opri
Deșertăciune veșnică ai răspândi,
De tine m-ai lega, ba chiar m-ai coase
Iar fir cu fir durere, multă plăcere ai țese
În corp și suflet unic,
Dar vremelnic,
Căci tot ce e desăvârșit
Nu dăinuie decât dac-a murit...
Cum să-l învinuiesc că simte-astfel
Dorință să trăiesc numai prin el ?
Ar însemna să-i fiu regină
Peste-un regat spus inimă,
Aș fi ori lașă
Sau cel puțin trufașă
Să neg c-avid aș vrea
Numai o clipă a purta coroană
Ce-i doar una, dragostea.”L.

luni, 17 martie 2014

L.38


Am închis fereastră-n toamnă
Să o deschid în primăvară
Gândind că voi fugi de-o iarnă grea…
M-ai sărăcit de ea ?
În cameră tu te aflai deja,
Am înțeles nevoia ta,
Seri lungi te-am ascultat,
Pe păr te-am mângâiat
Când în genunchi ai stat,
Obrăznicia ți-am certat,
Să mă-ndrăgești am acceptat,
Suflet, cât ai cerut, ți-am dat,
Te-am luat în brațe, te-am lăsat,
Ca pe-un copil te-am adormit
Cu vers stângaci te-am învelit,
Mult ți-am șoptit, eu te-am iubit…
Acum ești vindecat,
Te las să pleci maturizat,
N-am să regret niciun minut
Puțin din tine cât am cunoscut.
Nu te opri, mergi mai departe!
La mine-n rest de anotimpuri este noapte,

Căci iarna m-a îmbogățit și-am strălucit.

L.37

“Vă-ncurcă ițe sinuoase, grele, 
Ca într-un pact tacit vă înnodați cu ele,
Le-ascundeți după negre draperii ce sunt perdele,
Vă tremură, în noapte, suflet chinuit
De teama ca-i să fii descoperit ?
Nu ezitați, aveți în față un seif perfect,
Păstrez fără greșeli orice secret ,
Ori, el, se spune că-i stricat,
Eu, făcând greșeli, n-am drept de judecat.
Priviți cât sunt de ofertantă,
Poziția, de boală, mi-e contorsionată,
Când mâini le răsucesc ca-ș ști ceva, nu-i o dovadă
Și plâng și râd intens la tot ce-ar fi,
Păreri mai spun în moduri mii,
Cum sunt atât de-ntortocheată
Veți renunța ,a mai afla, lăsând-o baltă,
Vederea nu m-ajută ,având un plus în dioptrii,
Ba chiar, adesea, îmi rătăcesc și ochelarii,
Deci nu le văd , nici nu aș vrea, vreodată.
Cam”tare” de-o ureche,le-așez în stânga mea,
Să nu le-aud, deloc ,dac-ar striga,
M-ajută-n plus și anii,
Nu-mi amintesc, nimic,din ce-au spus alții.
Vă întrebați, suspicios, oare-am de câștigat ?
E un secret, nu îl voi spune, niciodat’ !
V-aventurați ?
Gaj vreți să-mi dați ?
Eu zic să nu, să nu riscați …”L.

L.36

“De-aluneci tainică clipire peste un sân sfios,
El se va rușina, va fremăta duios,
Știind , vei continua cu o suflare
Ce-l va înfiora stârnind candoare,
Îți vei așterne buze umede în sărutare
Pe pielea-i ca de catifea,
Îți va zâmbi, va tresălta,
Ca pe o mantie, obrazul ți-l vei așeza
El, răsfățat, dorința îți va dezmierda,
Cu cercuri fine din degete măiestre
Ce-i va trezi simțiri celeste,
Tu tandru îl vei tachina ca-n salt de balerin,
Vibrând, îți va cânta divin,
Va înflori în palma ta sublim,
Iar pentru-o clipă de-l vei părăsi,
Nu va simți,
Nu se va supăra,
Căci știe ca-i fugit
Atât de fericit
La celălalt, perechea sa.”L.

L.35

“Ți-a fost vreodată frică ?
Ai simțit vreodată frigul fricii ?
Nici frisonul, nici cea mai încinsă sobă nu te încălzește, degeaba te îmbraci, căci te dezbracă de tine.
Îți clănțăne dinții sufletului și te face bucăți. Îngheață lacrima inimii, decapitează rațiunea și nu poți scăpa decât producerea inevitabilului sfârșit.
Care sfârșit ?
Abundăm de sentimente, dar ni le înfrânăm având prea multă rațiune. Cumva, frica este legea universală a logicii faptelor nostre , nu curajul, acesta fiind de cele mai multe ori inconștiență.Ce-ar fi să spunem totul sau să facem totul pe față. Ne-am urî sau cel puțin ne-am ocoli.
Ți-e frică de ce nu pot să gestionezi, de inevitabil, de ce nu poți amâna, că nu va dispărea frica chiar dacă se va întâmpla ?
Ți-e frică de anumite specii de animale ? Se pare că unele ar fi chiar interesante, poate, dar câți nu suntem interesanți și pe câți nu vrem să-i cunoaștem ?
Ți-e frică de acea așteptare până ce afli un rezultat medical ? Parcă nu se mai termină, iar când îl afli nu mai respiri de câtă amăgire te îneacă.
Ți-e frică de penibil ?
Ți-e frică sau ai vreo reținere față de ceea ce spune sau ar putea spune lumea despre tine ? Ce ziceți de un pact de nebăgare în seamă reciprocă. O vrea să-l semneze ?
Ți-e frică să nu dezamăgești și pe alții, pe sine nefiind o problemă, a o face , deși se pare că ai voie să greșești . Greșelile îți pot mări greutatea înfingându-te,mai bine, în pământ. Rămâne de văzut dacă o vei face cu piciorele sau cu capul.
Ți-e frică de ce li se poate întâmpla, rău, celor dragi ? Faci tot ce poți ca să nu ? Dar cum poți ști că ceea ce crezi tu că e bine, e bine ?
Ți-e frică de ce te poate stagna ?
Ți-e frică de moarte? Cred că habar nu avem. De dor? Doare rău. Aici intervine uitarea sau chiar nebunia. Acolo ?
Am aflat că toți avem frici. Unii au reușit să nu le mai ia în seamă. O fi semn de maturitate ?
Ce sentiment și frica asta ! Te oprește , te împinge. Cine o depășește, când, de câte ori, până unde ?
Cam multe întrebări, cam puține răspunsuri, dar am învățat că cel mai bun răspuns ar fi cel dat cu o întrebare pusă. Frică de răspuns , dorință de dialog ?
Nu mi-e frică să recunosc că mi-e frică. Nu chiar de toate...
Vouă ?” L.

L.34

„Uneori devenim niște violatori făcând-o nu numai individual ci și în grup, din nefericire cam des, cu îndârjire, cu acea dorință instinctuală acerbă, lăsând să plutească deasupra tuturor obscenitatea. Și mai pretindem că suntem specie superioară…
Ai cui ? Ai cuvintelor.
Imaginați-vă cum ar fi să faceți dragoste cu ele . S-ar naște propoziții care mângâie suflet și învață spiritul să se înalțe.
Am părea ireal de educați.
A devenit educația un imaginar ?
Cuvintele atrag de cele mai multe ori, după sine, faptele.
Violând cuvinte ajungem să ne violăm propria viață.”L.

L.33

“Bună ziua !
Am răsfoit internetul și facebook-ul de dimineață și am văzut cum erau sufocate de urări transmise domnișoarelor și doamnelor, de ziua lor. Nu prea am avut timp să le asimilez deoarece, la fel ca și în oricare altă zi de sâmbătă, ca mamă de băiat student, a trebuit să pregătesc pachetele cu mâncare pentru a i le trimite.
Acum, având un pic de timp liber, aș vrea să vă spun că am primit, cu vreo lună în urmă, un clip al cărui mesaj era că majoritatea oprimă. Se referea la noi, femeile, fiind în număr mult mai mare. Am răspuns că la noi în țară nu prea văd să fie așa, recunoscând, însă, că s-au întâmplat și schimbări. Un exemplu aș fi chiar eu, dar trecând destui ani. Văd, însă, în jurul meu multe fete și femei care trăiesc, cumva, oprimate mai ales din lipsa independenței financiare, văd cum sunt supuse inculturii și incapacității de a evolua, vad cum concepția ca femeia să stea la cratiță este încă actuală. Sunt iubite? Poate. Sunt respectate? Poate. Dar cu siguranță nu toate.
Aș dori să nu mă judecați ca vreo feministă convinsă. V-aș spune,totuși, vouă bărbaților de oriunde ați fi, că dacă le-ați lasa, femeilor din viața voastră, un pic de timp doar pentru ele, ar înflori și v-ar îmbogăți viața cu parfumul sufletului lor, cu siguranță vor sta și la cratiță, dar cu plăcere, cu siguranță vor avea grijă de copii, de familie ca și înainte, ba chiar cu mai multă implicare și calm, cu siguranță se vor duce și la serviciu și ar putea să se și evidențieze prin performanță, cu siguranță ar avea mult mai mult timp pentru a vă iubi. I-am spus mereu fiului meu că dacă îi va fi, cu adevărat, partener iubitei lui și vor împărți munca de rutină zilnică, atunci vor avea mult mai mult timp, rămas,  de împărțit pentru ceea ce le face plăcere amândurora. Ar avea numai de câștigat, nimic de pierdut, garantez pentru aceasta.
Nu urez nimic domnișoarelor și doamnelor, dar dau un sfat domnilor: să nu se uite cu ochii ci cu sufletul la cea care le este alături, să-i zâmbească, iar dacă nu știe să facă prăjituri, să cumpere două și să le mănânce împreună la masa din bucătărie. Poți face viața atât de dulce, numai să vrei. Și faceți din zi o floare, nu aduceți o floare într-o zi, veți vedea atunci minune de buchet...

Hai, că n-am dat cu gura, am dat cu scrisul, dar cum aș putea altfel, doar sunt femeie, iar azi sunt iertată.”L.8.03.2014

L.32

“Am întâlnit , deseori , expresia:”Dacă nu îi convine cum ești atunci pa și pu.”
Oare chiar se poate ? Oare nu, de fapt, vrem un acord ?
Ne trăim mai toată viața cu dorința de a avea un acord. Din partea noastră, din a celorlalți Ar fi ca  o dovadă de civilizație sau cel puțin, de raționament de bun simț ?
E ca și cum ai merge pe o potecă îngustă aflată între zidul acordului și prăpastia dezacordului. Alunecăm mai des sau mai rar, însă depinde de forța noastră de a reuși să ne agățăm, să revenim și să escaladăm zidul.
Să-l numim alpinism de înalt profesionalism ?
Sport extrem ?”L.


L.31

“Locul meu îl fac cadou!
Se-așează cineva ?
Este tentant, e nou,
Iar eu mă voi împrăștia
Oriunde altundeva,
În minți avide sau stupide
După părerea mea,
Adânc, în ele o să mă cuibăresc,
Am să mă odihnesc,
Șezând cuminte-am să privesc
Și gândurile-mi am să despoi,
O să învăț atât de multe vechi și noi
Vieți mai multe-am să trăiesc
Și o să mor odat’ cu voi,
Iar dacă un ecou de hmmm veți auzi,
E mormăit de mine
Pentru-al meu sine,
Întrebându-mă ce am pierdut…
Mult de luat.
Ce-am câștigat ?

Cu mult mai mult de dat.”L.

L.30

„Orgolii negre , cenușii
Ne duc la despărțiri nu gri,
Ci grele, acide, vii,
Parcă o fac din interes
Cu gesturi și cuvinte de neînțeles,
Destramă ce-ar putea
Frumos a exista,
Instigă gânduri egoiste,
Te-neacă-n fapte narcisiste
Crezând că e firesc
Când alții te dezamăgesc,
Sădesc în brazda sufletului amărăciune
Și viscol de deșertăciune
Gustând din plin falsă izbândă
Vei savura bici de osândă,
Adânc , în sine, știind cât ai greșit
Nu vrei a fi definitiv
Iluzionat, te amăgești
Că mai trăiești …
Cu-adevărat ce-ai câștigat ?
Potecă strâmbă pe-un drum luat
Spre loc îndepărtat
Rană de glonț în inimi de nevindecat,
Poate o viață ce-ai ratat.”L.

joi, 6 martie 2014

L.29

Aș mânca o prăjitură. De fapt mi-e gândul la cea din frigider…Ador prăjiturile ! Dar de cele mai multe ori nu mănânc decât jumătate dintr-una, nu că nu aș putea…Îmi păstrez plăcerea și pentru mai târziu, o porționez…nu numai pentru dulciuri. Le fac din ce în ce mai mici, bucățelele de diferite plăceri, încât ajung să și renunț la unele. Mai bine deloc.
Este o Amandină cu fondant. Îmi place și ciocolata, dar parcă nu mi se oferă în totalitate, abia o simt și apoi dispare…Prăjitura este ca o călătorie și câte nu se întâmplă într-o călătorie …Poți să nu te mai întorci.
A adus-o de una dintre cele două colege ale mele. Azi este ultima zi a ei de muncă. Iese la pensie. Ea …ea este ca o ciocolată , este ca o scurge a douăzeci de ani petrecuți împreună.
Ne-am intersectat prima dată pe secția de pediatrie, eu ca asistentă debutantă, ea lucrând de deja de zece ani, după aceea, la câțiva ani diferență, reîntâlnindu-ne și rămânând împreună la acest cabinet medical. Atunci ținea o fetiță de mână, cea mare din cele două. O ținea atunci, o ține și acum. Pentru ea s-a pensionat anticipat cu doi ani, să o ajute la creșterea copilului.
Tunsă scurt, cândva de culoare castaniu–roșcat apoi blond nisipiu, o mină serioasă, ochi adânci , dar veselă deseori cu noi. Râdeam uneori până ne dădeau lacrimile. Ce lacrimi frumoase…
Am petrecut cu ea tot felul: cafeaua împreună, filmul Titanic la un cinematograf mai nonconformist, stăteam la mese, baie fiului meu la început, administrarea de morfină unei alte colege a noastre, găsirea medicului, cu care am lucrat cel mai mult, mort în cabinet în urma unui infarct de miocard, mici ciondăneli , poate doar vreo patru-cinci la număr,concedii în care nu ne întâlneam deloc, ca apoi să o luăm de la capăt pentru încă un an, multe oftări, tăceri, priviri înțelese în totalitate sau doar pe jumătate, știam când era suficient. Ea ciocolată lină, eu prăjitură furtunos-mocnită sau tort, cum spune cealaltă colegă.
A adus halatele și-a șters papucii albi, a strâns din sertare. De luni biroul ei va fi gol
Mă uitam la ea…mânca ciocolată neagră…Era aproape ora de plecare…Am adus telefonul și ne-am făcut poze. Am rugat-o să ne spună ceva, ce vrea ea: “Nu sunt tristă.” Privirea însă…resemnare.
Pe drumul spre casă am discutat de cazurile de astăzi, celelalte fiind suspendate deasupra noastră, nu ne uitam în sus…Ne-am despărțit la un colț dintr-o intersecție. Am zis că ținem legătura, ne-am îmbrățișat și am traversat. M-am oprit, m-am întors și am privit-o câteva clipe cum pleca.Clipele acelea erau personificate de ea.

Există un moment când îți trăiești prezent trecutul fără să fie perturbat de viitor. Acela , când o priveam ,a fost. 

L.28

Nu ai să știi , nici să-nțelegi vreodat’
Cât m-am sacrificat
Ca să renunț la tine,
Să fac pentru ceilalți ce-i bine,
Nu ai să știi cum din rărunchi am tot oftat,
Cât jalnic plâns,când m-am culcat,
Nu contenea,
Ochi nu închidea,
Nu ai să știi cum te visam,
Căci niciodată nu-ți spuneam,
Nu ai să știi, când mă trezeam,
C-amarnic îți zâmbeam,
Nu ai să știi cum ore lungi îmi petreceam
Uitându-mă în gol spre geam,
Nu ai să știi în ce m-am transformat,
Să te resping , să te consideri alungat,
Să reușești să mă urăști,
Să te dezgust atât de mult
Și să mă uiți de parcă n-aș fi fost.
Toate s-au întâmplat c-un rost,
Iar fericirea are mare cost
Pe care n-am cum să-l plătesc
Decât dacă rănesc.
Acum sunt nudă-n suflet
Aud cum urlă negru muget...
Îți mulțumesc c-ai ascultat
Mândru bărbat !