Aveam atâtea să ofer și lumii mele,
Dar la ferestrele sufletului nu-mi sunt perdele
Ci draperii din negură ce-s tare grele
Care au sugrumat
Perfid, treptat
Tot ce am însemnat
Vreodat’…
Privesc acum la-l meu surghiun
Și simt cum în bucăți mă descompun,
Nici
nu mai sper c-am să rămân
Un
flash de amintire rătăcită dragă,
Știind că timpul o s-o șteargă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu