Cum aș putea
lăsa a mă iubi
Când mă
consideri o nevertebrată,
Că în nebună
gelozie a ta
Cu vorba
ridicată
Venin ai
infiltrat cât ai clipi ?
Nu m-am
putut feri.
Pusă la zid
, trântită pe podea
M-am
sfărâmat în cioburi mii.
Am încercat,
Și m-am
târât în propriu-mi adunat
Chiar dacă
sânge am lăsat…
Tu, sfidător
în crunta-ți atitudine,
Te-am
dezgustat.
Am tot
sperat
Că-i un
moment, dar parcă e un veac…
Degeaba eu
ți-am repetat,
Ți-am
explicat,
Tu nu ai
leac !
Și vrei să
cred că mă iubești
Când tu
lovești
Sfâșietor,
Nerăbdător
Cu pumnu-ți
ghilotină ?
Neîncetând,
greșești.
Mă voi uita,
Voi îndura,
Când nu te
vei mai aștepta,
Adânc, până
în suflet, te voi mușca
Ca acele de
ciob din a mea mână,
Căci , vezi
tu, indiferent câtă răbdare aș avea,
Nevertebrata
are, cumva, mândria sa
Și nu există
monopol
Pe viața mea,
Crezând că a
mă iubi e tot una
Cu-a te răzbuna !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu