L.2

Îmi suflă nebunia la ureche

Că lumea nu-i normală,

Dar eu că mi-s,

Iar noaptea stă de veghe

Chiar și în vis.

Îmi suflă să fug cu circu-ndată,

Acolo-s acceptată

Chiar dacă sunt ciudată.

Și dacă clovn voi fi,

Până și masca îmi va fi machiată,

De-mi va acoperi

Amărăciunea toată,

Iar dacă realitatea îmi va fi spectacolul comicăresc,

Pentru ceilalți va deveni dezgustător, grotesc.

Fugind, nu vor dori

Al mai privi,

Căci cine-ar sta ,

Cine-ar aplauda

Un clovn de om cu-o realitate diferită,

Ei toți crezând că-i doar închipuită.