L.18

Te-am auzit cum te-ai apropiat

De a mea ușă cu pas intimidat,

Ai vrut să suni, dar te-ai oprit,

La lemnul cel din față ai privit

Sperând ca-i să zărești o crăpătură cât de mică

Ce ar lăsa să treacă dovada c-aș fi încă.

Nu ai găsit și te-ai întors , de ea te-ai rezemat,

Iar eu cu nod în gât de tine m-am lipit,

Apoi cu degetele răsfirate

Am numărat pe al tău spate

Un an și-o lună de dragoste nebună

Cu sărutări timide , altele-nfocate,

Cu nopți și zile desfrânate,

Cu ore lungi certate,

Cu panicări nerespirate,

Cu râsete și lacrimi neechitabil împărțite,

Cu fapte dojenite,

Cu clipe odihnite,

Cu timp ce s-a cernut

În neevitabilul trecut

Și amândoi odată am oftat

Și am simțit când ai plecat,

Cum m-ai luat,

Cum totuși m-ai lăsat…”