Aș vrea să-nvii o frunză moartă,
Să cred că totul n-a fost în zadar,
Dar cum s-o fac îndată ?
Am să încerc luând-o din mortar
Și aș spăla cu lacrimă
Pietriș din vânt
O smoală ce-i pământ,
Cu-a palmelor căldură aș vrea, apoi
Să usuc dureri ce-au fost noroi,
Cu buzele aș săruta
Nervuri firave ce-ar pulsa,
Le-aș țuguia și aș sufla
Un pic de suflet peste ea
Și un moment ce un etern îmi va părea
Voi fi a ei , va fi a mea...
De fapt ce suntem noi ?
Doar frunze în destin și-atât de goi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu