L.171

"Pe-ale cui corzi de suflet îți mai lași fumul 
Să-nece către-al meu drumul 
Îmbătat de fals acord
Pe care-ți mâna delăsândă l-a cântat ca mod
De viață netrăită
La maxim irosită
De un artist 
Ce noapte-ai trist și ziua și mai trist
Doar pentru noi novicii restul,
Pentru tine, fericit destul, al flirtului maestru ?"L.

L.170

"Ce mal ți-a înghițit nimicul,
Nu l-ai îndiguit cu sentimentul ?
Care ?
Cel bun, se poate și cu un altul oare ?
Tu pleci privirea...
Am înțeles, îți meriți năruirea !
Rămas-ai dezgolit acum,
Dezinteres ca o cărare către tine să-și mai facă drum,
Te pieri banal în peisaj
Nici recuzită fost personaj."L.

L.169

"Îți scriu cu șoapte,
Șhh...să le citești la fel, e noapte
Ba chiar să le-nvelești spunându-le că va fi bună
Ca într-un vis pe care de îl strigi se va transforma-n țărână,
Nu cred c-ai vrea a alerga prin ea , e a sufletului meu,
Când plouă cu lacrimi va fi noroi ce-atârnă greu
Apoi te uită spre departe,
Va fi o altă zi după această în surdină noapte."L.

L.168

" Pe vârfurile degetelor păstrez atingeri,
În cel al buzelor rămas-au șoapte de îngeri,
Pe ale genelor fluturări de clipe,
În cel al inimii înfipt adânc un ghimpe
Și sângerează, de s-ar opri odat'
Să uit c-a fost cândva când mi-a păsat..."L.

L.167

"Mai oprește-te pământule,
Tot învârți atâtea nopți și zile,
Le-ai amețit de nu-și văd capu',
Cele de vară, lungi, s-au dus la altu',
Nopțile în loc să fie scurte
Nu sunt, ba chiar acum îs multe
Fără folos
Căci n-am pe cine de mine ca să cos
Cu ață de vrajă a iubirii
Ce nu o arde focul amăgirii,
Hai, că-ți cer asta pe bună dreptate,
Trecuta-mi viață mai mult de jumătate !"L.

L.166

"A pus la ușa sufletului gardian indiferență
Vrând a-i uita lungă absență,
Zăvor tăcere,
Lanțuri, speranțe efemere,
Arest fiindu-i sine
Ca nimeni ce mai vine
A nu putea a mai intra nicicum
Luând-o înapoi pe-al renunțării sigur drum."L.

L.165

Luat-am sufletul de mână să-l duc la interviu,
Șomer fiind oricare muncă a o face cât mai e viu,
Îi fuse puse întrebări, rămase mut,
Se auzi doar dureros gemut,
Dar ton comercial îi spuse că-l va lua-n considerare
Și să revină-n zile următoare,
Nu se întoarse, își poartă-n zdrențe dorința de-a fi liber
Decât putința de-a avea costum al închisorii de boier,
E o prostie spuseră unul și altul, ce a făcut e aoleu,
Nu i-am luat în seamă, lui m-alăturai , că-s eu,
Un muritor boem
Ce simte viața ca pe un poem. L.

L.164

"Mai lasă-mă în urmă viață,
Nu mă zori în fiecare dimineață
Spunându-mi hai, vreau un răgaz
Pân' la amiaz',
Nu o să-ți pierd urma,
Nu doresc a te curma,
Ci doar să mai rămân cu o iubire,
N-o fă-ntr-o clipă amintire,
Te uită la mine,
Suntem sinonime,
Aceasta-i certitudine
Pentru ieri, acum și poate pentru mâine."L.

L.163

"Nu doar gândindu-te o vei putea găsi,
Opri,
Goni, 
Avea,
De e în capul tău e vis și nu aievea,
Nu mai striga prezența căci e absentă,
La ale tale dorinți rămasă repetentă,
Îți e nimic,
Deși o vrei totul grabnic,
Dar bate-n ușă uitarea,
Gându-ți fuge iute la altceva dispărând și ea."L.

L.162

"Ești cam palidă toamnă,
Ce e cu tine doamnă ?
Să-ți pun pe frunte brumă,
Să te-nvelesc cu nori ce-aduc furtună,
Să sting devreme zile,
Să sec nopți de stele strălucind umile,
Să-ți descâlcesc părul de moarte frunze,
Să-ți cer continuu scuze
Că nu am vrut să vii și vreau să treci
Pe lângă mine luni să nu-mi petreci,
Să-ți spăl fața cu ploi mărunte ?
Spune-mi , le fac, te vindecă și du-te !"L.

L. 161

"De ce le lași întredeschise
Sertare, uși, ferestre cu timpuri indecise
De parc-ai invita, opri, lăsa în sine prezente amăgiri
Când pot a dispărea îndată lăsând pe ochi clipiri ?
Te-agăți de ele pentru-a-ți hrăni trăirea
Crezând că astfel a nu mai fi îți e menirea...
Rogu-te-a uita lumea-ți lăsată la mine,
Închide-le, începe-un nou doar pentru tine."L.

L.160

"Evadase din temnița minții c-un penel
Pictându-i pe podeaua-i un tunel
Ce-ar fi condus-o afară,
Din gânduri făcuse sfoară
Împletită nu în trei ci în tăcere
Complimentată că ar fi de miere
Și-o prinse de a cuvintelor luntre
Sperând că o propoziție strecura-va-o printre
Zidurile atâtora
Neștiind ce ar urma a datora:
O libertate falsă
La schimb cu cea reală ce-i fusese casă,
Căci nu tot ce-i verb e predicat,
Iar substantivul poate fi-un subiect ratat."L.

L.159

"Din colț ea își făcu regat,
Părea întunecat,
De pâclă astupat,
Însă era o lume minunată,
Pereți de aer o țineau îmbrățișată,
Se sprijinea de ei ades,
N-avea de-ales,
De urât îi țineau întrebările
În mai toate serile
Când cerul despletit
Îi mângâia cu uitare ce și-ar fi amintit,
Iar vântul amestecând timpurile
O făcea a crede c-ar ști răspunsurile,
Le mulțumea timid 
Femeie rămasă doar un copil naiv."L.

L.158

“Ce mal al vieții să străbat pentru-a te întâlni iubire ?
De-ai fi pe celălalt, nu știu a înota, nu îmi doresc pieire...
De câte praguri ar trebui să trec să mă împiedic de al tău,
Ușa deschisă s-o găsesc ca tot să fie al meu ?
Cum să ocolesc întâmplătorul,
Cum să te recunosc, dă-mi ajutorul
Și repede căci mă grăbesc, nu mai am timp
Să mai aștept un anotimp !”L.

L.157

“Privesc în depărtări un foc ce-ți arde inimă,

Eu l-am aprins, am vină,

Acum, curaj nu am a-l înteți,

Nici forța de a-l potoli,

Îl las călduț într-un mocnit

Și treaz și adormit,

Te vreau bolnav de dor

Trăind dorind să te omor,

Dar n-am s-o fac oricum,

Ci așteptând ca totul să se facă scrum,

Apoi bătători-voi-l cu timpul irosit,

Iar crucea fi-va jurământu-ți strâmb rostit.”L.