L. 284

"Să împletesc măruntaiele pământului prefer
Decât să-mi faci scară la cer,
De cine-o vrea, de Dumnezeu să fii iertat,
De mine desăvârșit uitat
Căci nu e cu putință să duc în ce-a rămas din suflet cârcă
O amintire de năpârcă."L.

L.283

Mi-ai atârnat la gât a dragostei salbă râioasă
Să fugă alți de mine părându-ți doar ție frumoasă,
Pe buze mi-ai sădit c-o sărutare
Gust dulce de cireșe amare,
De ciuboțele l-ai descălțat pe cuc
Și mi le-ai pus să n-am pereche când drum îl bat în căutarea-ți ca un haiduc
Flămând să-ți jefuiască ură din zori până-n amurg,
Cu un descântec licoarea-i să mă prefacă-n floare pentru-al tău rug
Să ardem amândoi 
Odat cu ghinionul trifoiului ce s-a născut în doar trei foi. L.

L.282

Eram presus de orb ce ne invidia cum ochi în ochi eram,
Dar nu ne mai vedeam,
Iar mutul se mira cum gură-n gură de stăteam 
Aceeași limbă nu vorbeam,
Ologul n-avea stare intrigat c-același drum de îl aveam
În mare grabă-l despărțeam,
Pe ciunt l-am uluit cum în a noastră-mbrățișare
Strângeam puternic depărtare
Și-atunci înfuriată ploaia că n-avu timp să-și despletească peste noi șiroaie,
C-o picătură ne stinse dragostea ce nu a fost decât un foc de paie. L.

L.280

Te-am externat din viața-mi vindecat
Urmând ca la carte ce-aveam de tratat,
Pentru a inimii nebună-ți bătaie
Odaie,
În ea de-o singură persoană pat
Ca să nu cauți trezit dintr-un coșmar pe cineva alăturat,
Pentru-ți flămândelor priviri, de mâncare un singur fel,
Al întunericului perfect flagel,
Pe buzele-ți arse după gustu-mi, esență
De indiferență, 
Iar la plecare
Rețeta cu uitare.L.

L.279

"Aș fi vrut să te citesc în stele, dar sunt a cerului analfabetă,
Aș fi vrut să-ți scriu, dar mâinile îmi sunt inerte după a-mbrățișărilor îndelungată secetă,
La tine aș fi vrut s-ajung, dar peste ochi, adeseori,
S-a așternut un văl de nori 
Și-mpiedicată de furtuni
Rămas-am țintuită în ale speranțelor minciuni,
Iar sufletul îmi e-n surghiun
Bântuindu-ți amintirea ca un nebun."L.

L.278

"Mereu mergi inimă-n zig-zag de parcă ai fi beată
Căutându-ți iubirea bătând din poartă-n poartă,
Te-ndemn să ai o linie dreaptă,
N-o faci știind că astfel ai fi moartă
Spunându-mi că viața-ți cânți în altă gamă
Și nu îți recunoști ca semnătură rece  o anonimă electrocardiogramă."L.

L.277

"Mi-ai răsturnat cumva lumea și am ajuns în rai ?
Dacă-i așa nu-i bai
Să mă scufund în nori, să zbor în ape,
Să cred că ce-i departe e aproape, 
Frigul să mă-ncălzească,
Ce am pierdut să mă găsească, 
Nimic să am, dar să-ți fiu totul
Cum Lunei îi este Pământul."L.

L.276

"Tu unde-ți ții paradisul ? În buzunarul inimii din piept
Înscris cu-a ei bătaie ca pe-un bilet
Ce ține-n cute șifonat
Un vis crezut abandonat, 
Dar care cu parfum de vechi îți dă de veste
Că ce trăiești într-un infern este poveste
Și te îndeamnă acolo  a te ascunde
Sau unde ?"L.

L.275

"Îmi vei invidia mers dând în gropi, împiedicat,
Adeseori târârii dedicat
Ce te făcea să îți întorci privirea
Să nu îți vadă-n ochi lumea rușinea 
Că te-ai ales cu o ce are cap în nori
În loc să mă ridici de subsuori,
Să-mi scuturi pietrele din suflet,
Să îmi înăbuși c-un sărut al vieții urlet.
Și știi de ce ? E multă ca și mine,
Deși o recunoaște doar în sine."L.

L.274

M-a invitat să-i stau la masă pământul
Și cheamă plesnind din noroaie chelner vântul
Să toarne-n pahare șuvoaie
De apă de ploaie,
Criță să ne facem cu iluzii
Ale vieții continue perfuzii. L.

L.273

" De ce te-ai îndrăgostit de mine destin, 
Nu ți-a ajuns că știi unde-am să plec , de unde vin, 
A trebuit să îmi săruți fiece pas,
Din inimă să-mi faci numai de tine cunoscut atlas, 
Busolă să nu-mi dai , să-mi fie teamă,
Graniți de-i încalc, că va ieși o dramă
Jucată-n monolog
La care nu-ți aplauzi desăvârșirea-n epilog ?"L.

L.272

"Te-ar fi iubit de-ar fi scos moartea din țâțâni,
Ar fi plecat departe bosumflată, dar n-ai știut decât cum să amâni,
Iară acum îți bate-n poarta descuiată,
Îi strigi că nu e ea cea așteptată
Și într-o parte să se dea 
Să vină acea
Să-i pui în palme lumea, să i le strângi în ale tale,
La-ncheieturi să zornăie ale iubirii zale,
Însă-ai uitat că e beteagă, surdă la trăiri
Și molipsește lăsând în urmă a jalei amintiri."L.

L.271

"Credeai că fără tine 
O primăvară nu mai vine,
Că nu își lasă plete verzi pe spate
Și nu-nflorește stele-n noapte,
Că nu-și va pune după ureche nori 
Zburând alături de cocori,
Că nu va țese l-al câmpului război
Covorul trifoiului cu patru foi, 
Că nu va deschide ferestre udate de lacrimi, uscate de râsete,
Făcându-și cuib în suflete ?"L.