miercuri, 30 august 2017

L.389

"La temelia câtimii de eternitate
Îți ceri dreptate
Privind spre tot ce nu va fi cu zâmbet subțiat și adâncit,
Trăirea-ți este circumstanță când clipa-ți sugerează timpul trecător și irosit,
Vrei viitoru-ți zid înalt spre cer ?...închide ochii și-ntinde degete să pipăi margini altor lumi chiar dacă îți vor sângera,
Delicată precum iluzia, atingerea-mi, ți le va vindeca,
Dar nu uita
Că doar ce trece este și nu vei auzi decât de îngerii ce vor cădea ."L.

vineri, 18 august 2017

L.388

"Hai să luăm prânzu-mpreună, să împărțim ziua în două,
În farfuria-mi zori cu rouă
Pe care calcă visele-mi amestecate
De peste-o noapte,
Noroc din zațul de cafea ce mi-e ghicit la drum
Și hohote ce știu că nu va fi oricum,
La tine ore de tihnă în umbra verii,
Un ceai de ora cinci adus cu pași înceți ce scârție podeaua încăperii,
Zboru-ți către-un alt apus,
Un gând mereu rămas nespus
Și cere-i chelnerului nota de plată,
Vom achita cu timp, pierdut ori câștigat, rămâne să aflăm vreodată..."L.