"Iubire, corabie beată,
Rămas-ai fără vâslași, iar scufundarea ți-e înceată,
Fără busolă plecat-ai pe-al vieții ocean
Nesocotind că-ntr-un senin putea-va clocoti un uragan,
Mândră de a ta pânză și-al ei catarg,,
Te-ai despuiat de ancoră în larg
Crezându-te zeiță
Și-acum nu te primește niciun mal să-ți fie temniță.
Exil ! strigat-au toate într-un glas,
Nu vezi ce ai făcut , cum am rămas?
Doar stinse faruri
Acolo unde fericirea purta cândva cununa ta de lauri.
Să zaci în cel mai negru dor,
Smolită fie-ți dorința de-a mai avea vreun muritor,
Să strângi pe veci în brațele-ți abis,
Blestemu-ți fie să nu-i apari în niciun vis !"L.
