Mi-am inelat
anii în trunchiul de copac,
Mă uit la ei
și-i văd cum tac.
Nici eu nu
zic nimic doar mă gândesc
Cum au trecut
sperând să nu rănesc.
Dar gropi adânci
tot mai zăresc.
Să mă întreb
de cine au fost făcute nu îndrăznesc,
Deși un gând
grăbit ar vrea să-mi spună
Eu fug de el,
nevrând să știu de am vreo vină.
Cu-o mână
tremurândă încerc să le astup
Punând un firicel
de-o zi și rup
Din soare,
Din vânt o boare,
Un miez de
stea,
Un zâmbet
tresărit,
Un strop din
cea fost dragostea,
O mână caldă
pe-un umăr amorțit,
O-mbrățișare
chiar și scurtă,
O mângâiere
în amurg
Unde părerile
de rău nu curg
Și-așa, doar
pentru voi, o să-mi arate viața la final,
Un trunchi perfect deloc original.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu