L.39

“M-ai soarbe mare
Lăsând în urma-ți un ocean de sare,
M-ai stinge foc
Cenușă pe țărână rece să rămână-n tot,
M-ai aduna stele și lună 
Lumină-n întuneric să nu fie urmă
Când ploaie m-ai opri
Deșertăciune veșnică ai răspândi,
De tine m-ai lega, ba chiar m-ai coase
Iar fir cu fir durere, multă plăcere ai țese
În corp și suflet unic,
Dar vremelnic,
Căci tot ce e desăvârșit
Nu dăinuie decât dac-a murit...
Cum să-l învinuiesc că simte-astfel
Dorință să trăiesc numai prin el ?
Ar însemna să-i fiu regină
Peste-un regat spus inimă,
Aș fi ori lașă
Sau cel puțin trufașă
Să neg c-avid aș vrea
Numai o clipă a purta coroană
Ce-i doar una, dragostea.”L.