L.9

M-am dezbrăcat de mine-ncetișor

De teamă c-am să te trezesc,

Te-am învelit aproape tot cu tainic dor

Și-atunci m-am speriat crezând c-ai să mă simți-n ceresc

Dar tu deloc nu te-ai mișcat…

Pentru o clipă, pentru un ceas , pentru un veac

Eu m-am oprit din respirat,

Apoi ureche-am pus pe al tău piept ce parc-a tresăltat…

Oare cu-adevărat ?

Poate că da , poate că nu, poate că-i doar în vis uitat,

Dar ce contează când eu pot să-ți privesc

Cum gene strânse lacrimi îți opresc

Și aș putea s-ating un rid ce șade încruntat

Ca să-ți gonesc coșmarul cel turbat

Ce înadins te bântuie, te gâtuie

Cu brațe chingi și-apoi te zguduie,

Dar nu o fac, căci e ceva ce nu a remarcat,

Căldura mea, ce te-a înfășurat,

Apoi în picătură lină nesimțitor s-a strecurat

Și-a desfăcut ce nu era de-nchipuit vreodat’,

O viață-nlănțuită c-un sacrificiu a unui suflet neînsemnat,

Ce-n păturică, fără să-l auzi s-a transformat,

Iar când o rază nouă te-a trezit ai tras-o peste cap.