L.11

Aș putea asocia noțiunea de ură cu cea de răutate, dar poți fi rău și fără să urăști, depinde deseori de moment , de stare , de natura ta ca om.

Ura are scop, acela de a face rău chiar dacă nu ești rău. Suntem atât de ușor influențabili, suntem slabi. Nu este o scuză e un adevăr,dar foarte puțini o recunosc.

Ai spus că ceea ce le diferențiază pe animale de oameni este lipsa trufiei, astfel ele purtându-se mai bine decât oamenii, sunt de acord. Totuși mă gândeam la câinele meu…Habar nu am dacă mă urăște . Astăzi am întins alte rufe la uscat pe care le prind cu cârlige și mă urmărea cu scopul de a le da jos ca apoi să roadă cârligele. O face frecvent și l-am atenționat cu voce fermă , dar fără ton ridicat că nu are voie , apoi l-am mângâiat. Mă mârâia și cum a prins ocazia , m-a capsat. Am tras mâna repede și mă gândeam că eu nu îi vroiam răul , el da , mă ura ? M-a mai mușcat și altă dată și i-am prins frica., dar nu-l urăsc.

La oameni ca și la animale, scopul este de a avea avantaje, iar cel mai ușor este prin a insera teamă, prin a fi rău. Am spus odată că sunt infirmă deoarece nu sunt capabilă să urăsc, recunosc că mă înfurii, că am o contrareacție, dar nu la nivel de ură, poate și de aceea pierd mult atât în fața altora cât și a mea. Am făcut și rău, dar ca un accident din culpă. Știu că nu este bine ce am făcut, că nu am scuză, dar tot am comis-o și cu siguranță o să o mai fac. Culmea este că mai mult s-a repercutat asupra mea. Mă pricep de minune să îmi fac rău si așa cum am mai spus,sunt unicul glonț cu țintă perfectă din pistolul atentatului permanent asupra proprie-mi vieți.

Se spune că scopul scuză mijloacele. Cu alte cuvinte am putea traduce că în scopul de a fi rău ar trebui să scuzăm ura. Totul este perceput diferit, din zeci de unghiuri, de diferite persoane. Până și ura are circumstanțe atenuante în mintea unora, deși sunt agravante și nu are nicio justificare. De fapt, asta nu are ura, justificare, în special când este vorba de crime săvârșite sau care urmează a fi făcute, iar crimele pot fi de orice fel, pentru unii doar simple abuzuri, pentru alții tragedii.

În impotența de a face ceva singur , mulți se unesc. Nimic de condamnat dacă scopul este benefic și pentru restul, nimic de condamnat dacă, măcar așa, poți face ceva , pănă la urmă. Aici intervine și altceva, apare liderul. Numai individualitățile fac ceva remarcabil, problema este dacă bine sau rău, dar și în grupul acesta elitist există lipsa conștiinței și depinde ce elită favorizează sau din care se consider că fac parte. Oricum cultul majorității care domină , vrea să ne fie implantat, iar când încerci , cu argumente, tu un om ordinar, să spui că nu ar fi bine , ești dat la o parte, disturbi.

Nu suntem capabili, deseori să folosim corect două cuvinte: da și nu. Și când spun asta m-aș referi la modul obiectiv de a le folosi. Există, însă, obiectivitate când ne înecăm zilnic în subiectivitate, când căutăm să ne fie neapărat bine, cu riscul de a ne transforma în ură prin definiție ? Ca să fii un bun exemplu trebuie să faci sacrificii, dar câți sunt dispuși ? Tot ce îmi doresc , este ca , totuși , cei care au făcut, să fie urmați cu adevărat ca exemplu. Pănă la urmă, poți să ai ,măcar, capacitatea de a vedea evidența , bună sau rea, să urmezi sau nu. La final , sigur vei fi un exemplu și tu, bun sau rău., pentru o masă sau doar pentru cineva, chiar dacă nu îți dorești.

Știu că sunt idealistă și bat câmpii, dar tare mă obosește ura.

Mă uit cum, acum, câinele meu, doarme pe piciorul meu. Nu mă urăște.