L.49

“Mă uit zilnic în partea dreaptă de sus a monitorului și văd a cui e ziua sa.

Ziua ta. Ce faci să fie ziua ta ? Să simți că ești ea ?

De ce ai împărți-o cu alții dacă este a ta ?

O să-mi răspunde-ți că trebuie, cu cei dragi. Dar dacă dragilor le sunteți drag sau dragă, de ce nu ți-o lasă , de ce nu ți-o oferă ? De ce să nu primești cadou de ziua ta ziua ta ?

Cum ar fi ? Ai despacheta-o și ți-a face-o minunată, deși, poate, la început ar fi la fel de ordinară sau mai mult decât celelalte.

Cum să o faci ? Să nu o așezi imediat pe un raft și el uitat, de la an la an, chiar de este ticsită cu praf de vară, plouată mocănit de toamnă, înghețată de iarnă, bătută-n vânt rebel de primăvară. Ia-o de mână și oferă-i la mic dejun o prăjitură zâmbăreață și o cafea trezitoare. Ia-o la braț și numește-o, plimb-o, danseaz-o, râde-o, plânge-o,  cânt-o, fericește-o, fă-o să pară mai scurtă, n-o uita, alătur-o celorlalte deoarece este a ta ca și viața-ți.

Nu vă deranjez. Vă urez și mă retrag fără să vă fur o secundă din ea. Și știți de ce ? Puteți citi urarea și a doua zi sau niciodată.”L.