L.37

“Vă-ncurcă ițe sinuoase, grele, 
Ca într-un pact tacit vă înnodați cu ele,
Le-ascundeți după negre draperii ce sunt perdele,
Vă tremură, în noapte, suflet chinuit
De teama ca-i să fii descoperit ?
Nu ezitați, aveți în față un seif perfect,
Păstrez fără greșeli orice secret ,
Ori, el, se spune că-i stricat,
Eu, făcând greșeli, n-am drept de judecat.
Priviți cât sunt de ofertantă,
Poziția, de boală, mi-e contorsionată,
Când mâini le răsucesc ca-ș ști ceva, nu-i o dovadă
Și plâng și râd intens la tot ce-ar fi,
Păreri mai spun în moduri mii,
Cum sunt atât de-ntortocheată
Veți renunța ,a mai afla, lăsând-o baltă,
Vederea nu m-ajută ,având un plus în dioptrii,
Ba chiar, adesea, îmi rătăcesc și ochelarii,
Deci nu le văd , nici nu aș vrea, vreodată.
Cam”tare” de-o ureche,le-așez în stânga mea,
Să nu le-aud, deloc ,dac-ar striga,
M-ajută-n plus și anii,
Nu-mi amintesc, nimic,din ce-au spus alții.
Vă întrebați, suspicios, oare-am de câștigat ?
E un secret, nu îl voi spune, niciodat’ !
V-aventurați ?
Gaj vreți să-mi dați ?
Eu zic să nu, să nu riscați …”L.