"Îmi încălțai gândurile și mă dusei pe la vecini să-i scot afară
Că doar e primăvară.
Doamna Inimă era în vârf de piept urcată,
Ședea cu spatele întoarsă fiind o bosumflată
Că nu răspunde când în usă-i bate
Lui Domn Suflet ce sforăie din iarnă-n coaste,
Îmbujorată s-a gătit cu tresăriri,
Iar el e criță de-amintiri...
Cum parte să nu-i țin dorind plimbare,
Îl răsuflai direct în soare !
Dezmeticit fugi la ea de teama a nu se topi,
Acum, îmi merg în față ținându-se de mâini ca doi copii,
Lăsând în urmă ferestrele deschise
Trecut s-aerisească, în casă să ne intre vise."L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu