“Considera-m-ai la fel
ca toate altele, nu pentru tine unică,
Acum, indiferența-ți dură se bâlbâie dezgustător, cu frică
Și inutil ți-așterni regretele în fața-mi crezând că le-aș lua în seamă,
Cândva ținut-am cont de ele plătindu-le ca vamă.
Simt cum privirea-ți-n urmă-mi lunecă târâș și geme,
Nu-mi va atinge umbra cu ale ei săgeți blesteme,
Am suflet vindecat de dragoste uzată,
Pășesc cu eleganță „spre” nu o încovoiată,
Căci lipita-i vorbe false pe pereții vieții făcând-o dioramă,
Însă-ți lipsesc realii spectatori ce te aclamă…
De ai uitat cât greu atârnă-n răni, ca un balast,
Nu fi surprins că tot e un contrast,
Rămâne-ți vorba-n vânt un monolog,
M-am plictisit de melodrama-ți al cărei epilog
Voi sfărâma-n ființa-mi nouă ca o stâncă,
Călători-voi drumuri noi, c-un mare chef de ducă.”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu