“Ușă am deschis să pleci, respins-am al tău rămas bun,
Am în inimă imaginea-ți ca
o ghiulea de tun,
Crezut-ai că te-am dat
afară ca pe un câine,
Dar nu speram decât la un
alt mâine
Ce n-a mai fost și am
rămas o sfâșiată
De gura ta avidă, înfometată
Lăsând pe trupu-mi semnătură
A unui dirijor de uvertură
Cu mâini precise
frământând în aer note
Scoase din sufletu-mi-n extaz ca un arcuș pe crote
Când pielea îmi adulmecai
precum un animal de pradă
Simțindu-ți răsuflarea
arsă în tiradă
Pe al meu pântec respirând
dorință
Să fiu a ta uitând de
suferință
Și-mi țintuiai privirea cu
dorul imediat
Unul fiind o dat’, doi, întotdeauna separat
Spunându-mi cu zâmbetul,
nu în cuvinte
O dragoste atât de
pământească între cele sfinte.”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu