Ceva din altceva
“Nu măsor cozile în metri , ci în ore. Multora mi-au ticăit secundele în urechile răbdării, așa am învățat să ajung sau să vină, așa am învățat să ascult vorbind cu zâmbetul. Cele din copilărie s-au asemănat. Mutam scăunelul pe care eram așezată cu încă un minut spre bucata de brânză, spre kilogramul de făină, spre o pâine și jumătate, spre tacâmurile cu mazăre, să nu uit de șampon și săpun.
În vară trecută am măsurat o alta. Luvru. Ordonată. Calmă.
Lângă mine un bărbat asiatic respectuos. Când înaintam aștepta să fac primul pas apoi mi se alătura. În față un cuplu. Dincolo de el trei tineri asiatici, doua fete un băiat. O ea era frumoasă . Păru-i lung era ondulat ușor la vârfuri, bluză albă, fusta plisată, în carouri, scurtă, încălțată cu șosete albe învolănate, pantofi vișinii cu tocuri pătrate. O Lolita. Poza continuu băiatului.
Cuplul, el studia interesat un pliant, ea mânca o brioșă, el de înălțime medie, tuns scurt, obișnuit, ea cu părul dezordonat, neglijentă în ținută, el ținea un aparat de fotografiat în mână ca restul noi, ea mușca din brioșă , iar firimituri îi rămâneau pe barbă sau alunecau pe tricou, el îi explica ceva, ea a plecat să arunce ambalajul, nu s-a mai întors, el a intrat în panică. În engleza mea de tarabă, așa cum îmi denumesc multilingvismul, i-am spus să plece, să o caute. El a găsit-o și o mustra, ea era relaxată, el și-a pus mâinile pe cap, apoi a privit-o și fața i s-a luminat, a îmbrățișat-o, era perechea lui. Am zâmbit…
Orele cozilor par minute atunci când le împarți în doi. Eu ? Să mă gândesc…Le-am împărțit la unu, doi, trei, patru, cinci, șase, cu mine șapte.
Am ajuns repede. Nu ?”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu