L.407

"Pe cerul gurii răsări cuvântul crezându-se o stea,
Dar gândul spânzurat de-acesta încă-l ținea
Dorindu-i desăvârșirea în frumos
Ca mesager al minții cosmos.
Cum nerăbdarea-i ajunsese pân' la os
Se folosi de un canin ce legătură a ros,
Iar un lătrat luă locul la ce rostire s-ar fi vrut c-un glas duios
Și omenos.
Nu a contat,
Nu toată lumea ce-l aude trăiește-ntr-un palat
Și cei din mahala
Au dreptul să împodobească cu dorințe o căzătoare haimana !

Dar ce să vezi, a confundat o zdreanță cu un caracter
Luând coroana drept reper."L.