Cândva o zi am întâlnit,
Era desculță, cu cap descoperit,
Pe umeri purta nori,
În ochii-i străluceau doar zori,
S-a-ntors și m-a privit
Simțindu-mi pasul monoton, obișnuit,
Mi-a-ntins o mână iute,
Ei m-am alăturat cu gânduri mute
Dorind să-mi aparțină,
Mi-a șters cu o suflare a inimii pupilă
Și m-a lăsat să văd, să simt, să plâng , să râd în hohote, să cred că nu am multe vine,
Rușine să nu-mi fie de mine,
Să plece n-aș mai fi vrut, dar a făcut-o
Lăsându-mi o nedumerire, ea m-a avut sau am avut-o
Ori să fi fost noi amândouă una,
Poate niciuna... L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu