“Te urăsc cum timp am risipit
crezând c-așa e chibzuit.
De ce ?
Te iubesc căci ce-a rămas din el îmi aparține infinit.
La ce ?
Te urăsc că n-ai știut să mă cunoști , nu mă frământ.
Pentru ce ?
Te iubesc c-am vrut când m-ai avut, dar nu îți aparțin nici ca veșmânt.
Pe ce ?
Te urăsc cum m-ai făcut să te cunosc crezând că ești adevărat nu fals.
În ce ?
Te iubesc că m-ai făcut să te urăsc , deloc puțin din ambele și-a mai rămas…
Știi ce ?
O certitudine la care nu-ți poți a răspunde nici de vei vrea .
Din nou , de ce ?
Nu poți a crede, din mine uscată rădăcină pe care ai călcat adesea,
Se poate strecura firav vlăstar de-ncredere de-acu’
În mine doar , în tine nu.”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu