L.53

“Sună un ceas, eu te-am simțit cum te-ai mișcat încetișor,

Tu ai oftat, ai zăbovit uitându-te la mine cuprins de mare dor,

Te-ai ridicat forțat și ai plecat constrâns,

Ochi n-am deschis, n-am vrut, ținându-i strâns,

Zâmbind, pe dat’m-am dat de-a rostogol în urma-ți caldă,

M-am învelit cu ea păstrând-o ca dovadă,

Dorind să fie veșnică, a clipelor de-amor

În care, cu puternicile-ți brațe, mă ridicai de subsuori,

Mă așterneai pe trup vibrând, încins ca pe-o păpușă

Ce-avea să ardă odat’ cu tine, dar nu lăsând cenușă

În tot ce e pereche: ochi  orbitori și buze fremătânde-n sărutări,

Împletituri în patru, a brațelor, în flămânde-mbrățișări,

În tot ce-i par:două trăiri, ființe, iubiri, dorințe

Stingându-se în unicul impar prezent, nu în absențe.”L.