“Am dus la
moara sufletelor să macine grâu de întrebări pentru făină de răspunsuri din
care să fac un aluat cu concluzii finale.
Pe unele
le-am gătat , pe unul îl tot frământ. Nu o fi fost grâul bun ? Să vi-l spun:
Cum ești sigur că iubești dacă nu ai mai făcut-o ? Mi-au dat mai multe
sortimente de făină și toate cu siguranța că sunt bune.
Parcă se
leagă ceva… Te naști iubind.
Da.
Părinți poate chiar nimicuri, dar pe o persoană străină ? De ce ?
De ce ar trebui
să simți fluturi în stomac, balauri chiar, pumn în piept, nod în gât,
strepezire de dinți ? Și de ce să îți dorești un sentiment care mai mult
deranjează ? Ca apoi să îl tratezi ?Să îl declari vindecat ?
Se spune
că bărbații nu înțeleg femeile, iar manualul de descifrat femeia, atașat ca
imagine, este imens. Sunt de acord. Dar imaginați-vă un manual de explicat
iubirea pentru și scris de către părinți, copii, frați, afini și de toți cei
nenumiți alți. Sincer l-aș citi. Poate găsesc rețeta perfectă.
M-am
documentat și științific.. Afectivitatea se află localizată la nivelul
Cortexului Cingulat Anterior. Imaginația în mai multe regiuni ale creierului.
De ce vă spun despre imaginație ? Deoarece ne imaginăm cum am vrea să fie persoana
pe care am vrea să o iubim, dacă știm să iubim. Un cuvânt, o expresie, un gest,
fizicul pot declanșa declicul. Ar minunat ca tot ceea ce creăm în minte să se
transforme în realitate, aceea în care,
literar, sentimentul nu mai are loc în inimă, iar științific ,îi mărește
capacitatea prin dilatare, nu să se facă țăndări.
Aș dori să
nu se gândească comentarii genul:”Nu îți mai pune atâtea întrebări, trăiește
iubirea !”, deoarece consider că dacă ești binecuvântat cu un astfel de
sentiment chiar de nu meriți, trebuie să îl trăiești frumos, nu neapărat
perfect, dar nu cu amintiri triste.
Vă doresc să vi se dilate inima cât să vă încapă toată
iubirea față de cine doriți, față de cine există și mare grijă la colesterol ,
duce la scleroza vaselor.
Mâncați mai puțin , iubiți mai mult !”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu