“Mi-ai
poposit în pragul sufletului ținând
în brațe-o primăvară,
Te-ai înclinat respectuos și-ai așteptat să vină, să nu
dispară
O clipă în care îți voi ridica privirea ce se-afla în
jos,
Dar cum să fac așa ceva eu, om ghebos, nemerituos ?
Cu gând oftat ai continuat, în fața-mi așezate-ai în genunchi,
Întins-am mâna să te prindă și am simțit în inimă un
junghi,
M-am așezat asemeni ție să-ți simt suflarea precum un
foc,
Să ți-o absorb, să înflorească-n mine, să cred că e noroc
Această dragoste ivită de niciunde, blamată de alți voi,
Atât de așteptată-n ani, curată, firească pentru noi,
Nu ne-am grăit nimic, dar ne-auzeam duios într-o chemare
Cântând a tot ce e ființă, trup și-a spiritului armonii
vioare,
Dansam în ritm de degete împreunate , fripte
Cu dor ce-avea să lase-n urmă semne verighete
Ne-am sprijinit unul de alt ba drept, ba poticnit
Pornind spre vara noastră, un anotimp ca viață ce e
desăvârșit.”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu