L. 58

“Oare care închisoare mi-ar păzi evadarea,

Oare care răspuns mi-ar cere întrebarea,

Oare care ziuă m-ar urma ca noapte,

Oare care finețe s-ar zgâria cu zilele-mi crăpate,

Oare care calm mi-ar liniști furia,

Oare care umilire mi-ar servi mândria,

Oare care lumină s-ar stinge-n al meu întuneric,

Oare care literă s-ar scrie-n stilu-mi monoton, numeric,

Oare care certitudine ar exista înăbușindu-mi îndoiala,

Oare care pace ar capitula hrănindu-mi în interior răscoala,

Oare care viitor, greu, s-ar împovăra cu-al meu trecut,

Oare care frunte s-ar rida cu-al meu încrunt,

Oare care val mi-ar spulbera rănile-n nisip,

Oare care pleoapă mi-ar înghiți lacrima-n clipit,

Oare care curaj ar răsări după a mea frică,

Oare care real s-ar bântui cu-a mea nălucă,

Oare care ceas mi-ar bate secunda,

Oare care trup mi-ar adora și umbra,

Oare care zid m-ar pune ușă,

Oare care vânt m-ar aduna , n-ar spulbera a mea cenușă,

Oare care paralelă ar vira și m-ar intersecta,

Oare care căldură frig mi-ar tremura,

Oare care înger și-ar frânge aripa pentr-un păgân,

Oare care context de sinonim, pe mine antonim, m-ar face parte în,

Oare care pădure m-ar descoperi cărare,

Oare care ar face specială o oarecare ?”L.