"Mi-ai plâns ferestre, eu ți-am deschis unica ușă,
De inimă îți atârna lanț de cătușă,
Trăgeai picior al sufletului greu rănit,
Te-am sprijinit, aveai adânc înfipt de jar cuțit,
Iar ochi-ți străluceau de-ndrăgostită nebunie,
Glasu-ți era ofat de muritor în agonie,
Tu mi-ai gemut să îți salvez ce-a mai rămas,
Ți-am dezbrăcat dureri, am aruncat ore din ceas,
Am presărat pudră de timp pe sângerândă-ți răni,
Ți le-am pansat cu dor jelit de sărutări,
Fruntea ți-am șters de rele gânduri,
Delir ți l-am păzit în temătoare rânduri,
N-am întrebat nimic, ți-am oferit ascuns sălaș,
Te-ai vindecat și ai fugit crezând că-i închisoare de ocnaș,
În urmă-ți, aceeași ușă, am închis tăcută
Știind că am de dus o viață de-așteptare cruntă,
Căci a mea iubire
fiind cocioabă caldă
N-o vrei la schimb cu un palat de rece ce te scaldă.”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu