L.127

“Frămânți în cofa sufletului aluat de amintiri

Cu năduf și chin de-nchipuiri,

Vrând a o zămisli pe ea

Mărunt, cuvinte fără grai, mimezi să fie iar a ta,

Adaugi aromă rămasă din căldura sa

Fior a te înconjura,

Dulcea-i șoaptă,

Sărat așteaptă

A-l picura făcându-i gustul ca al ei, divin,

Căci nerăbdarea ți-e pelin,

Se-nverșunează să nu crească,

De inimă ți se lipească,

Pe frunte-ți răsar broboanele furiei,

Întunecată ți-e privirea geloziei,

În sine

Scormonești pricine,

Dorești încă o șansă

Pentru revanșă,

Refuzi a crede c-ai fost un versatil

Și-i inutil,

Desăvârșirea dragostei e artă,

Iar ea cu sacrificiu te încearcă, nu o dată

Ci mereu,

E greu,

Renunți și-acum,

Compătimirea sperând a fi bun drum.”L.