“Ești atât de
tăcut ș-aș vrea să îți respect muțenia,
Dar urlă, dă
cu pumnii vrând să îți alung vedenia
A ce ai fost
odată când ți-a fost bine,
Acum, nu știi
cum ești și ea revine,
Te bântuie,
îți răscolește viață monotonă
În care te
scăldai la mal crezând-o doar bonomă,
Nu-ți place,
nu-ți convine, îți năucește sine,
Suflet
ți-aleargă găsindu-ți vine,
Nu recunoști
că le-ai avea nicicum,
Dorești cu
disperare să-ți vezi de drum,
Te amăgești
c-ar fi doar răsuflare
Știind că
doare ce e resemnare,
Oftând îți
sângerezi rărunchi,
Nu vrei
s-atingi podeaua vieții în genunchi.
Visezi, căci
ce trăiești nu-i doar narațiune,
Ci viață-n inimă ce-nvinge rațiune.”L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu