Rănită

Am vânătăi pe suflet,
Mi-e inima în cârje...
Ziceai cândva
C-atunci când tu m-ai cunoscut,
În fiecare zi, cuvântul meu era un vers.
Așa era !
Simțeam cu-adevărat că iar trăiesc,
Dar a trecut.
Ce crunt m-am înșelat,
Căci tu te-ai transformat
Într-un ciudat !
De frica monstrului ce-apărut,
Rănită, eu m-am apărat
Și am tăcut .
Acum tăcerea îmi e poveste bandajată
Desfășurată încurcat,
Iar vocea mea,
Un vag ecou ce șchioapătă
Târând picior ce va lăsa
Sentință grea.