Gramatică

Realitatea mea nu are adjective. Este însăși adjectivul.

Presată de timpul care mi-a mai rămas, mă afund ca un banal substantiv subiectiv, uzitând în exces și într-un ritm alert verbe, încercând, cu disperare, să rămân obiectivă în gramatica vieții.

Fiind doar o parte de propoziție, nu sunt capabilă a mă exprima singură, ci numai agățată de tot ce mă înconjoară.

Reușesc să mă regăsesc în propozițiile simple și ordinare ale verbalului și mă rătăcesc în frazele labirintice scrise.

Ca accesoriu permanent al adjectivului, nu mă miră că am fost depunctată, în fișa de evaluare, pentru lipsă de creativitate. Întotdeauna există o dreptate.

Și aveam pretenție de epitet…