Oboseala

Ai obosi pe cineva ?

Poate ca nu,

Poate ca da...

Aș obosi-o cu dragostea,

Aș săruta-o și n-ar rămânea

Loc gol în urma mea,

Vertebră cu vertebră aș disloca,

Sărutând încet și lin

De parcă aș patina,

Mușcând cu ai gurii zimți, divin,

Iar când, pe loc, eu m-aș opri

Și moartă parcă ar fi,

Nu aș lăsa, aș învia

Cu picături de ceară-n piruetă

Pe draga mea

Ce arsă ar tresări !

N-aș înceta...

Triplu tulup ce-aș mai executa

Perfect pe coasta sa !

I-aș urmări punctat curbura,

Aș face-o să vibreze dezghetându-i,

În triplu axel, făptura,

Aș alinta-o, cu mângâierea

Când, în „spirala morții”,

Respirația i se va sacada,

Bătaia inimii va înceta

Și liniștea-i voi asculta

Cum va curgea

Inundându-i arterele,

Secându-i venele,

În loc de sânge.

Apoi va plânge,

Căci va voi

Să fie aievea

Oboseala.

Hmmm…am luat decizia:

Sigur da !

Campion, al ei, voi fi.