Hummm...

Hummm...
Cum m-ai avut și m-ai scăpat...
Crezând că-ți merge ca de fiecare dat',
Iar ai blufat
Și ți-am alunecat.
Acum,
De disperat
Mâna-ți nesigură a căpătat
Un jalnic tremurat.
Neputincios și dezgustat
Te uiți la ea
De parcă n-ar mai fi a ta
Și să dorești a o tăia,
Căci ai jucat la cacealma,
Nu-i de folos,
Nu are rost.
Decât ai regreta,
Cu mâna și picioarele, un praf de mine-ai aduna,
L-ai frământa,
L-ai îmbina,
Din veche, o nouă formă tu mi-ai da
Și ai sufla,
Cu viața-ți parc-ai adia,
Sperând că-ntrun final, vei reuși a mă-nvia,
Dar nu-ți pot garanta, de-ar fi așa,
Aș fi la fel și nu alta.
Hummm...
Nicidecum !
De data aceasta, piatră,
Nestemată !
Atunci extaziat vei fi,
În clipa-n care vei privi
Ca un artist, la opera de artă.
Păcat,
Că m-ai schimbat...
Dar diferența ce va exista,
Va fi, c-o va aprecia,
Nu tu, ci orișicine altcineva.
De vei spera că voi întoarce capu' ,
Singur te păcălești !
N-ai drept ca timp să irosești,
Stupide scuze să găsești,
Chiar de-i uman să mai greșești.
Vezi tu,
Iubirea adevărată,
Nu-i pentru "ași" în joc de amatori,
Ci pentru adevărații marcatori
În joc profesionist de viață, riscând a fi ratată.