Neînsoțită

Deseori nu mă însoțesc. Dar azi am vrut să fiu cu mine atunci când mă întâlneam cu tine.

Chiar m-am privit în oglindă și m-am găsit. Mi-am zâmbit, mi-am pus băscuța roșie cu flori, mi-am întors spatele, am plecat potrividu-mi pașii in cadență cu ai tăi. Așa credeam...

Și-am mers. Te căuta privirea.

 Nu vroiam decât să-ți văd apropierea, să-ți simt atingerea în palma mea, să ne ascultăm tăcerea.

Și-am mers...mai mult, cu mult mai mult, prelungind paralela mea în încercarea, mută de disperare, de a o intersecta cu a ta. Uitasem că matematica vieții este tot știință exactă. Punctul de întîlnire se găsea pe altă axă a timpului și a destinului.

M-am oprit. Am rămas doar eu. M-am condus acasă.

De mâine nu mă mai însoțesc ...pentru multă vreme...

Mă voi intoarce la matematică. Poate voi descoperi un grafic, ale cărui puncte se întâlnesc, în funcția existenței mele.