"Am sufletul nomad și mă târăște după el,
De vreau sau nu, mă amețește în al vieții carusel,
Să-mi iau răgaz nu-mi lasă nici cât o clipire
Să nu cumva prezent a nu-l trăi făcând din el o goală amintire,
Gonește prin păduri de vise ca un năuc,
La pândă stă să prade fericire ca un haiduc
S-o-mpartă celorlalți apoi s-o ia de la-nceput
Din primăvară pana-n alta ca un frivol ce-ar spune : ce am avut... ce-aș mai avea, eu, de pierdut..." L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu