L.374

"An după an îmi faci șicane,

În prag te-aștept, iar tu, umbra-ți strecori pe sub obloane,

Dar, gata, de-acum

Capcane vară-ți pun,

Glezna dimineții prinde-voi într-ale mele buze mute,

Amiaza să nu-ți audă strigăt de-ar vrea cu arșiță să te ajute,

Pe cea a serii sub pleoapa stângă,

De te vei zbate, clipirea-mi, mai tare, să o strângă,

Iar mâinile-ți am să le cos în buzunare,

Suflarea am să ți-o-ncui în pieptu-mi, nici fir de praf spre toamnă să nu zboare,

Târcoale să îți dea , voi strânge-n haită norii,

Privirea să-ți înece când vor pleca cocorii !"L.

L.373

"Ce bine că se lasă înserarea,
Vor adormi și gândurile rele,
Iar zorii noi să n-aibă îndurarea
De-aș aminti de ele."L.

L.372

"Eu, vipere la piept, nu strâng nici de mi-ar pune la picioare tot veninul,
Pe masă tot ce-au mușcat, iară paharelor cu ură de le-ar face plinul,
Surzesc la sâsâiala rece când vor să mă învețe aroganța târârii lor spre soare
Căci de singurătate nu vreau să fiu molipsitoare."L.

L. 371

"Ti-am dat din suflet pe datorie,
Fara sa-i cer ar pune cerul maturie
Ca mi-ai promis pe atat ,ba inzecit,
Dar ai mintit
Si-acum mi-e schioapat mersul printre stinse stele,
Luna-i numai pe sfert, iar razele de soare sunt nuiele
Drept pedeapsa 
Crezand ca-s cea aleasa.
Of , de as putea a face cale-ntoarsa, 
Razand sa-i fac destinului o farsa !'L.

L.370

"Nu-i vară pentru sufletele, toate,
Vreunul s-alerge prin ploaie, despuiat, nu poate,
Nici tălpile de praf să-i fie fripte,
Vânt cald de nebunie n-o să-i adie gânduri vechi din minte,
De-atâtea începuturi ostenit ,
De brațe-ntinse spre îmbrățișări ce n-au venit,
De secile priviri înspre cărări unde speranța ca-i să vii, tu, ai sădit,
S-a ofilit.
Petalele iubirii le pune, acum, printre șosete, în sertar,
Al sărutărilor nectar într-un fular,
Să nu mucegăiască aruncă, peste, amăgire,
În iarna ce-o să vină să-i fii o amintire."L.

L.370

"Până la os

De invidie ros

Mârșav fără de grai

Mi-ai prădat bucățica mea de rai,

Văzând cum gândurile-mi erau numai senine,

Vorbele de bucurie pline,

Binețe dând florilor ce toate aveau parfum

Și-și revărsau culorile în mijlocul de drum,

Păsărilor ce triluri își împrumutau în joacă,

Una nu fie mai săracă,

Fluturilor ce aripi-și odihneau de bătrânețe

Punânduți-o în farfurie să te înfrupți, însă din ea atârnă zdrențe,

Cuțitu-ți nu poate a tăia din fum,

Iar furculița-ți nu se-nfinge-n scrum

Și te întrebi de ce așa blestem...

Eu fără ea și ea fără de mine nu suntem. "L.

L.369

"Te gândești vreodată ce mai fac ,

De râd sau plâng , de aș grăi , dar tac,

De mi-e a ochilor culoare verde crud ca după ploile lui mai

Ori de absint când toamna-n suflet vine cu alai,

De bucuria-mi rătăcește în al uitării labirint,

Iară tristețile îmi sunt alint,

Și-mi sprijin umbra obosită de-o ulucă ,la apus ?

Nu îmi răspunde, tot ce-ar fi fost de zis, nu va să fie spus."L.