L.381

"Ți-aduci aminte iarnă cum m-ai primit la sânul tău

Când mi-a fost greu ?

Eu n-am uitat.

Viscol era al meu oftat

Și-ai viscolit și tu cu mine-odată,

Cernut-ai peste trupu-mi nea să cred c-aș fi imaculată,

Să sper că aș avea pereche ai ridicat om de zăpadă,

Nopți ai înseninat ca stele-n palme să îmi cadă

Știind că o să mi se-ndeplinească o primăvară... te-ai sacrificat.

Cum aș putea să uit vreodat' ?"L.

L.380

"La pieptu-ți cămașa nopții încheiat-am cu muguri de zăpadă,
Plesnească-n flori de gheață ce-n somnul lin să-ți cadă,
Nămeți oprească curgătoare-ți vise înspre zori de primăvară,
Viscol să-mprăștie parfum de scorțișoară,
În brațele-mi să te îmbie a rămâne un timp...de fericire
Chiar dacă știu că nu-ți voi fi o amintire."L.

L.379

"La hotarul sufletului am îngropat regrete, Iubirea ce o dai pomană doar lor le ține de foame ori de sete, Pelerinajul ce-l făcui îți e făr' de folos La ce crezut-ai sfânt... îl poartă-un păcătos."L.

L.378

"Cum te dezbraci tu,noiembrie și lași să te întrepătrundă cerul,
Fată morgană , cețurile îți adâncesc misterul,
Sub tălpi îți e natura-n agonie,
Vântu-ți îngână a tristeții simfonie,
Te înserezi cu-apusuri câteodată roz,
O ironie a zilelor moloz,
Urma sărutului îți e brumată,
De tine am fugi de parcă ești ciumată."L.

L.377

"Nu-s toamne să-mi desfrunzească suflet,
Nici ierni să-mi geruiască cuget,
Trupul îmi e olog de primăveri,
Umbra flămândă-mi e de soare în așteptate veri,
Între-anotimpuri găsit-am adăpost,
Iar printre rânduri scrisului un rost."L.

L.376

"Și nu te-am iubit
Că-n pieptu-mi sărutu-ți ai zdrobit
Lăsându-mi-l ciobit
Inima-mi sa-mi bată înrobit 
De teama a nu-l sparge, sufletul să-mi pierd în asfințit,
Și nu te-am iubit
Că mai veneai , însă plecai grăbit,
Iar adevăru-mi cu minciuni ai peticit
Puținul să îmi pară infinit,
Și nu te-am iubit
Că o speranță în ochi-mi ai sădit ăi verde au îmbobocit,
Dară uitând s-o uzi la rădăcină acum e ofilit,
Ci doar fiindcă mi-ai fost sortit."L.

L.375

"Ia-mi ceva să te țin minte,
O literă din cuvinte,
Neterminat rămână-mi spusul,
Ia-mi a liniei orizont unde ar vrea să ni s-așeze apusul,
Treaptă pe care-aș coborî,
Încrâncenarea frunții atunci când te-aș urî,
Ia-mi pumnii ce mi-i bat în piept
Bătătorind praful din al inimi-mi deșert,
Albia prin care lacrima îmi curge,
Stea ce n-aș putea atinge
Și dă-mi... clipa uitării de sine,
Răgaz în rătăcire."L.