L.423

  Taci, vântule…

Nu mai boci printre crengi

Plecată-i demult printre regi,

Ca frunzele

Ti-e iubirea, uscată,

În zadar le-nsăilezi foșnetul de-o inimă-nghețată

În orologiu-mbătrânit ce a uitat să bată. L.

L.422

"Mă dor genunchii, la fel de tare amândoi,

M-aș vrea dreaptă, însă nu pot decât să îi îndoi,

Din ei muguri plesnesc

Într-un tardiv orgoliu junesc.

De unde ? N-am rădăcini, fragedă tulpină nu-s,

Cum să înflorească la al meu apus ?

Rușinată i-acopăr cu perdeaua nopții,

Dar o pală de vânt le-mprăștie aroma sorții

Nu a frunze uscate printre bolovani,

A zbor printre senin și ploi în zile câteva sau poate...ani."L.

L.421

"Noaptea a adormit sprijinită de tâmpla mea,

Cu ea și lumea,

I-am gândit inimii să-mi bată mai încet

Ș-acum mi-alunecă prin vene sânge violet,

Îmi pare rece, aș vrea s-o învelesc

Cu ultimele clipe, dar foșnesc."L.

L.420

" M-ai sărutat ca Iuda, n-am bănuit atunci

Când mă-nălțai la ceruri 'nainte să m-arunci,

M-am sfărâmat, probabil, într-o mie să nu-mi ajungă ani să mă adun

Și nici nu m-ai vândut la un preț bun...

Pe niscai mofturi, o ambiție plus un pahar cu egoism,

O iubire pe un aforism." L.

L.419

Nu știu cum rătăcisem prima literă a fiecărui cuvânt,
Te chemam, dar numele-ți se prăbușea de începuturi frânt,
Am descuiat toate amintirile noastre ce zăceau în sertare,
Le-am regăsit palide, cu răsuflarea aproape amorțită ce-mi cerea iertare
Că m-au uitat și-am vrut să le răspund,
Dar prima literă a fugit cum fuge-ntoteauna primul gând,
Tăcerea a devenit stăpână peste ani, peste noi,
Peste curcubeie fără ploi...L.

L.418

" Sunt vecină cu ploaia, împărțim aceeași fereastră, poate, și-același Dumnezeu,

Ne privim adesea în ochi, ai mei câteodată uscați, ai ei umezi mereu,

Pervazul poartă urme de nopți pierdute și ale mele coate

Când inutil îi povesteam despre-o iubire, despre o alta sperând că îmi va da dreptate,

Dar nu mă supăr și nici ea pe mine

De trupul îmi slăbește și mă las pe vine,

Ea știe c-o ascult,

Îi număr stropii, iar de lipsește vreunul din a mea lacrimă o împrumut."L.

L.417

"M-ai pictat în palma ta punând rămășag că voi fi fericită,

Mă arătai stelelor, toate, să-ți fiu ghicită,

Spre frunte mă-ndreptai să-ți sădesc în privire

Diamante cu-a lor prețuire,

Obrazul ți-l roșeam de gânduri vinovate s-ar fi ivit la margine de tâmplă,

Zâmbind mă așterneai peste inimă c-o mângâiere blândă

Până-ntr-o zi când ai pierdut și ploilor m-ai dat,

Sub umbrela anonimatului lumea striga în gura mare"-Ce ratat !",

Mă dureau culorile și-atunci m-am scurs

La rădăcina unui vis răpus."L.