Mă-mpiedic
de un rid râzând,
S-a
rătăcit pe fruntea vieții
Și mă
trezesc căzând
În
amintirea tinereții,
Unde
ale lui surate de la ochi sărmani
Sar
coarda peste ani,
Într-un
picior țintar
Uitând,
pentru o clipă, cum se vor adânci de-atât amar,
Cum
adânc vor scrie cicatricea propriului roman,
Pe
care deseori îl vreau uitat, dar e în van…
Și
totuși ce noroc că au atâta expresivitate
De îmi
dau, mie, un anonim, complexă personalitate !
